Vineri, 29 martie 2024 - 2:01:33
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Inna a câştigat 90.000 € în două săptămâni


5 aprilie 2012

innaInna se poate considera cea mai cunoscută, dar şi cea mai bogată cântăreaţă din România. Solista a refuzat să mai cânte în ţară, axându-se pe străinătate, acolo unde oamenii sunt dispuşi să scoată 15.000 de euro din buzunar ca s-o aducă la un concert. În numai două săptămâni, Innei i-au intrat în cont aproape 100.000 de euro.

Solista nu mai cântă în România decât la evenimente foarte importante - nu de alta, dar în ţară nu este apreciată aşa cum ar fi vrut ea, iar un artist de talia ei se respectă.

Inna a cucerit străinii cu piesele şi videoclipurile scoase pe bandă rulantă. Aşa că a organizat chiar şi un turneu „Tour Mexico - I Am the Club Rocker". În ultimele două săptămâni din luna martie, solista a bifat şase oraşe: 16 martie - Monterrey, spectacol ce a avut loc la „Espacio San Pedro", 18 martie - CD Mexico la Auditorio National, la 22 martie a cântat în Puebla, la Acapulco a susţinut concert la 23 martie, iar la 30 şi 31 martie, Inna le-a cântat fanilor din Cancun, respectiv celor din Merida

Dacă pe un concert artista încasează aproximativ 15.000 de euro, pentru cele şase bugetul i-a crescut cu aproximativ 90.000 de euro, conform unor surse din anturajul ei.

Astăzi şi mâine, cu puţin înainte de Paşte, Inna va susţine două concerte la Los Angeles şi San Francisco. Din cauza turneului, e posibil ca, de Sărbătorile Pascale, românca nici să nu ajungă prin ţară.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro