Vineri, 19 aprilie 2024 - 9:32:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Comerţul online - ghidul întreprinzătorului - I


4 ianuarie 2014

În ultima perioadă, internetul a cunoscut o dezvoltare fulminantă. Odată cu acest avânt, foarte mulţi întreprinzători şi-au dorit să păşească în mediul online, să-şi dezvolte propriile afaceri pe internet. Afacerile pe internet au o serie de avantaje faţă de cele tradiţionale:

  • Un număr foarte mare de clienţi care pot să-ţi vizitete magazinul. Spre deosebire de un magazin clasic, unde îţi calcă pragul, în cel mai fericit caz, câteva zeci de clienţi pe zi, pe un site poţi avea câteva mii de vizitatori unici pe zi. Şansele de a vinde un produs, sunt de câteva sute de ori mai mari decât în cazul unui magazin tradiţional.
  • Costurile cu regia magazinului sunt neglijabile faţă de un magazin fizic.
  • Program de lucru flexibil şi lejer

Însă puţini întreprinzători înţeleg ce înseamnă a vinde online. Principalele dezavantaje ale comerţului online sunt:

  • Proprietarul magazinului, de cele mai multe ori, habar nu are să folosească un computer sau să-şi citească email-ul. Este un minus major, care în scurt timp va avea efecte devastatoare asupra afacerii.
  • Când cumperi un produs de pe internet, nu ai feelingul acestuia, nu-l poţi proba, pipăi, etc. Pur şi simplu vezi o poză (foarte rar mai multe) a produsului, o descriere, de regulă sumară şi prost făcută şi esenţialul, preţul.
  • De cele mai multe ori, nu ţi se oferă nici o garanţie, nu ţi se spun termenii şi condiţiile de garanţie ale produsului.
  • În multe cazuri, vânzătorii sunt persoane fizice, care merg pe "ocazii". Alteori, magazinul online nu afişează datele complete de contact, datele de identificare ale firmei, telefoanele de suport, etc.

Înainte de a vă hotărî să vă deschideţi propria afacere online, estimaţi-vă un buget corect, nu minimizaţi costurile. Dacă nu veţi avea de plată regia unui magazin fizic, veţi avea de plată, spre exemplu, reclama sau traficul.

Trebuie să înţelegeţi, încă de la început, că platforma web pe care o veţi folosi (site-ul în sine) trebuie realizată cât mai bine, de către profesionişti. De-a lungul anilor, am avut numeroase solicitări de magazine online. Trebuie să ştiţi că preţul unui magazin online serios începe de la 1.500 Euro doar pentru scriptul de magazin (site-ul gol), fără produse, fără nimic. Un magazin online perfect, cu produse încărcate, cu poze, descrieri, plată cu card, poate depăşii 10.000 Euro, pentru o mie de produse comercializate.

Este mult? Este puţin?

Dvs. trageţi concluziile. Însă nu uitaţi, când închiriaţi un spaţiu comercial, fie el şi în "buricul" Bucureştiului, veţi plăti chiria anticipat pe cel puţin 3 luni, fără a mai lua în considerare cuantumul lunar al utilităţilor.

Ca să vă deschideţi propria afacere într-un magazin clasic, veţi cheltui cel puţin 2.000 Euro, doar ca să puteţi începe amenajarea spaţiului comercial. Costurile amenajării, sunt o altă investiţie financiară pe care o veţi face până a începe să vindeţi. Practic, pentru un magazin tradiţional, costul începe tot de pe la 10.000 Euro, plus bani, muncă, nervi, stres, etc.

În online, din punct de vedere financiar, lucrurile stau asemănător pentru a deschide un magazin. Dacă vă doriţi un magazin serios, din care să scoateţi bani, gândiţi-vă la un buget de start de aproximativ 10.000 Euro pentru o  platformă de comerţ electronic (site), complet populat cu produse, etc. Dar veţi scuti timp, muncă, nervi, etc. Cumpăraţi o soluţie online "la cheie" şi în foarte scurt timp, veţi începe afacerea online.

Pentru a începe o afacere pe internet, este bine să luaţi în considerare următoarele sfaturi:

  • Un magazin online serios nu foloseşte template-uri sau platforme open source de comerţ. Se exclud din start joomla, wordpress, magento, etc.
  • Un magazin online serios este optimizat SEO de către programator. Nimeni nu va mai realiza o optimizare SEO  a site-ului după ce acesta este online. Dacă optimizarea nu a fost gândită şi făcută de către programator, veţi pierde foarte mulţi bani pe reclamă.
  • Nu disperaţi că nu aveţi vânzări în primele luni de activitate. Un magazin online bun, începe să vândă singur după 6 luni de la lansare. Veţi putea vinde şi în acest interval, dar cu eforturi de promovare intense.
  • Ca afacere, dacă nu aveţi conturi pe toate reţelele de socializare, nu existaţi. Musai va trebui să vă creaţi şi să folosiţi intens reţelele de socializare pentru a vă promova produsele.

În materialul următor, vă voi prezenta cerinţele unui magazin online modern, prin analiza unui magazin online din ţară, cu care am participat la gala premiilor e-commerce ediţia 2009.

Pentru orice informaţii suplimentare, nu ezitaţi să mă contactaţi!


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro