Vineri, 29 martie 2024 - 9:11:53
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Festivalul Internaţional de Fotografie “ SECVENŢE”, ediţia a III-a, la Ploieşti şi Câmpina


26 septembrie 2015

Despre acest mare eveniment artistic internaţional, desfăşurat pentru a treia consecutiv în Prahova, ne-au  vorbit doi dintre principalii organizatori ai expoziţiei, Cătălin Munteanu şi Anda Popa: “ Ediţia din acest an reuneşte 38 de artişti fotografi, veniţi din Anglia, Franţa, Irlanda, Ţara Galilor, Argentina, Germania, Rusia, Rwanda, Spania, Moldova – o parteneră constantă, Elveţia. Pe lângă cele aprozimativ 400 de fotografii expuse în aceasta minunată Sala a Coloanelor din Palatul Culturii din Ploieşti – poate cea mai frumoasă din ţară – în cadrul Festivalului sunt prezente şi 6 expoziţii de grup, cu fotografii apaţinând la vreo 60 de artişti fotografi români. Am dori să remarcăm faptul că toţi artiştii fotografi invitaţi de noi vor sta toate cele trei zile în Ploieşti, oraş de care sunt foarte încântaţi. Avem ca parteneri Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Teatrul Toma Caragiu şi, bineînţeles oraşul Câmpina. De altfel, la Brebu – unde se va vizita Casa Domească - vor fi două ateliere de artă fotografică, unul de peisaj, iar celălalt de portretistică. Vor mai fi vizitate Muzeul N.Grigorescu Câmpina, Valea Doftanei şi…Oborul din Ploieşti. În seara zilei de sâmbătă, pe lacul din Parcul Tineretului Ploieşti, va avea loc o spectaculoasă lansare de lampioane şi, tot aici, la lumina lumânărilor, solista Cătălina Beta, acompaniată la chitară de Sorin Romanescu, ne vor oferi serată muzicală, un adevărat concert intim. Acestea ar fi principale  puncte ale Festivalului, dar vor fi şi alte surprize oferite publicului ploieştean, precum expoziţiile stradale sau atelierul fotografic Polaroid ş.a.”

Unul dintre principalii expozanţi este ploieşteanul Florin Andreescu, pe care am avut prilejul să-l cunosc încă din anii 70, când era elev în clasa a XI-a, la Liceul IL Caragiale, el fiind “copilul de suflet” al filialei Muntenia a Artiştilor Fotografi din România. Fireşte, nu am ratat prilejul de a-i “rupe” câteva secvenţe din viaţa sa de mare şi cunoscut artist fotograf: “Primul contact cu fotografia l-am avut in anul de 1975. Aveam doar 12 ani. A fost o intalnire brutal, care mi-a marcat existenta. In cenusiii ani ’80 ai perioadei comuniste fotografiam de zor realitatile zilei,   angrenat fiind in miscarea fotografica din România. Am fost si realizator de diaporame si lucram filme de amatori. Din acea perioada mi-au ramas imaginile din proiectul de peste decenii Flashback, dar si multe diplome, medalii si carnete, tocmai bune de pus astazi intr-un muzeu al comunismului. Anul 1990 a insemnat o cotitura majora in existenta mea: am devenit profesionist. La inceput am realizat coloanele sonore ale mai multor filme artistice realizate la Studioul   Cinematografic de la Buftea. Apoi am fost asistent universitar la fosta Academie de Teatru si Film si am facut parte din echipa care a infiintat sectia de Multimedia. Asa am pus bazele primului laborator de computere Apple destinat studentilor de la Film, prin care am popularizat primele softuri de prelucrare digitala a imaginilor si sunetelor. Dar n-am abandonat deloc fotografia si in paralel am documentat primii anii de dupa revolutie. In 1993 am deschis un studio de fotografie publicitara care, din fericire, mai este functionabil si astazi. Inceputul anilor 2000 marcheaza o noua etapa si implinirea unui vechi vis din copilarie. Am fondat editura Ad Libri, specializata pe turism si calatorii. Am inceput sa editez albume despre România si de-a lungul anilor am lansat diferite titluri si formate de carti album si ghiduri de calatorie. Albumele O amintire fotografica, Anotimpuri si Delta Dunarii, editate in limba japoneza, au fost prezentate la Expozitia Mondiala de la Aiki – Japonia. In 2010 am prezentat expozitiile Memorii fotografice si Sat si traditie la Expozitia mondiala de la Shanghai, China, iar albumele Made in Romania si O amintire fotografica au fost editate in limba chineza. Proiectul Flashback, cu imagini din perioada 1975-1995, s-a concretizat prin aparitia a doua volume pana in prezent si cu o expozitie care a calatorit prin România, iar in 2014 prin diverse orase ale Europei: Lyon, Budapesta, Szeged, Barcelona, Freiburg, Paris. La finele anului trecut, am lansat pe DVD filmul “România, pas cu pas”. De-a lungul a 82 de minute i- am invitat pe turisti sa cunoasca cele mai frumoase locuri si traditii din România, sa calatoreasca de pe inaltimile Carpatilor pana la canalele Deltei Dunarii si din sătuce uitate de lume pana pe stradutele frenetice din centrul vechi al Bucurestiului”.

Închei, îndemnându-i pe toţi iubitorii de frumos, ai artei fotografice în special, să viziteze Expoziţia Internaţională de Fotografie şi să participe la celelalte activităţi conexe, desfăşurate pe parcursul celor trei zile.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro