Vineri, 19 aprilie 2024 - 10:31:46
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Premiile Festivalului Castanilor – in memoriam Gabi Dobre, 2015


13 octombrie 2015

Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti a organizat, în perioada 9 -10 octombrie 2015, cea de-a XVI-a ediţie a “Festivalului Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk. Evenimentul, care s-a desfăşurat la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti, partener în cadrul acestui proiect, s-a dovedit un adevărat festin muzical pentru toţi iubitorii de acorduri folk şi muzică bună în general.

Vineri, 9 octombrie 2015, pe scenă au urcat 15 concurenţi din toată ţara. Au urmat recitaluri de excepţie susţinute de cunoscuţii interpreţi de muzică folk Florin Camen, Zoia Alecu şi Andrei Păunescu&Trupa Totuşi.

Emoţiile concurenţilor au fost spulberate sâmbătă, 10 octombrie 2015, când a avut loc Gala Laureaţilor. Câştigătorii “Festivalului Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk, ediţia a XVI-a 2015, sunt:

  • Marele Premiu şi Trofeul Festivalului – IULIA BĂDULESCU, Piteşti
  • Premiul special „Gabi Dobre”- DANA FLORIAN, Bucureşti
  • Premiul de interpretare grup - Grupul „ANTIC”, Brăila
  • Premiul special BES România – Grupul “HARMONIC”, Târgu Ocna
  • Premiul de interpretare solist – Dima Cristina din Grupul “DESCÂNTEC”, Iaşi
  • Premiul de creaţie - CRISTIAN MIHAI, Tulcea

                                 - Grupul „UNDA”, Braşov

  • Premiul de măiestrie instrumentală – CLAUDIU CÂRSTEAN, Iasi
  • Premiul Redacţiei Radio România Actualităţi – LAURA TODICĂ, Alba Iulia
  • Premiul de popularitate - ŞERBAN GOŞA, Alba Iulia

         - IULIA BĂDULESCU, Piteşti

Concursul a fost jurizat de Titus Andrei – realizator radio la Radio România – preşedinte juriu; Mihai Cosmin Popescu – redactor la Radio România; Viorel Gavrilă – compozitor; Zoia Alecu – cantautor; Iulian Anghel – profesor de chitară clasică.

Gala Laureaţilor a fost urmată de recitalurile susţinute de Trupa Icarus, câştigătoarea Trofeului Festivalului în 2014 şi Ovidiu Mihăilescu&Alex Cismaru.

Cel mai aşteptat moment al serii a fost cel susţinut de Nicu Alifantis&Zan, moment primit călduros de ploieştenii care au umplut sala de spectacole a Teatrului „Toma Caragiu”. Îndrăgitul interpret a cântat şi i-a încântat pe cei prezenţi timp de o oră şi jumătate, aducând în sufletele iubitorilor de muzică bună acordurile nostalgiei de toamnă.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro