Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:37:36
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Concursul Naţional de Interpretare şi Creaţie Muzicală Paul Constantinescu


15 decembrie 2015

Cunoscut ca oraşul „aurului negru”, dar şi ca loc de naştere al unor titani ai culturii româneşti, precum Caragiale, Nichita, Ioan Grigorescu, Paul Constantinescu ş.a., Ploieştiul a fost, timp de trei zile, gazdă a  Concursului Naţional de Interpretare şi Creaţie Muzicală „Paul Constantinescu, ediţia XXI-a, desfăşurată în sala Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti.

La acest important concurs naţional – care s-a desfăşurat pe cinci secţiuni: vioară, pian, canto, violoncel şi compoziţie - au participat peste 80 de tinere talente de la şcolile şi facultăţile de muzică din România şi R.Moldova, de unde au venit  4 elevi de la Liceul-internat „Ciprian Porumbescu” Chişinău, care au reuşit să impresioneze exigentul juriu, toţi patru fiind premiaţi!

Juriul a fost format din nume „grele” ale muzicii clasice româneşti: prof.univ.dr.Octavian Raţiu-preşedinte, dr.Ilinca Dumitrescu, conf.univ.dr.Sanda Hîrlav-Maistorovici, prof.univ.dr.Silvia Voinea, prof.univ.dr.Marin Cazacu, prof.univ.dr.Doina Rotaru ş.a.

Pentru cei mai buni dintre cei buni s-au acordat 3 Mari Premii: Stănescu Ana Diana – Buc., Ramona Bolojan -Cluj, Stefan Cazacu – Buc.( în foto), 22 de Premii I, 14 – Premii II, 15 – Premii III, 6 Menţiuni. S-au mai acordat, de asemenea, 6 Premii „Paul Constantinescu” unui număr de 6 concurenţi, pentru cea mai bună interpretare a unei piese de Paul Constantinescu sau a altui compozitor român.

Totodată, Clubul Rotary Ploieşti, prin preşedintele actual av.Mircea Grigore, a acordat prof.dr. Al.I. Bădulescu o Diplomă Pro Meritis, pentru activitatea depusă în organizarea şi promovarea Concursului „ Paul Constantinescu”, domnia sa fiind, fără îndoială, sufletul acestei manifestări culturale.

Au adresat cuvinte calde de salut  participanţilor, juriului şi sponsorilor: prof.dr.Al.I.Bădulescu – director al Muzeului „Paul Constantinescu”, Vlad Mateescu – directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, arhg. Marinela Peneş – managerul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, Rodica Paraschiv – prefectul judeţului Prahova – care a fost prezentă atât la deschiderea Concursului, cât şi la Gala Laureaţilor.

Conducerea Liceului-internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu Chişinău, reprezentată de prof. Galina şi Nicolai Buinovschi, ne-a declarat, în exclusivitate: „ Suntem, realmente, încântaţi că ne aflăm aici, la Ploieşti, la unul dintre cele mai prestigioase concursuri pentru elevi şi studenţi. Pentru copiii noştri de la clasa de vioară, participarea la acest concurs reprezintă adevărate lecţii practice. I-am şi simţit că au fost foarte încântaţi că au avut prilejul să concureze cu ceilalţi reprezentanţi ai şcolilor şi liceelor româneşti. Credem că participarea lor la acest renumit concurs reprezintă o adevărată rampă de lansare în cariera lor artistică. De altfel, mulţi dintre copiii liceului nostru îşi continuă studiile de vioară la Bucureşti sau Cluj. Sperăm ca, la ediţia viitoare a concursului,  să avem o participare mai numeroasă”.





Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro