Sistemul Solar va oferi pasionaţilor de astronomie un spectacol inedit la sfârşitul acestei luni. Planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn se vor alinia şi vor forma o diagonală pe cerul nopţii, cu puţin timp înainte de apariţia zorilor, pe 20 ianuarie.
Este pentru prima dată în ultimul deceniu când cele cinci "planete strălucitoare", denumite astfel pentru că, de obicei, pot fi văzute cu uşurinţă cu ochiul liber de pe Terra, se vor alinia în acest fel, precizează site-ul EarthSky.org.
Fenomenul va continua şi în nopţile următoare, putând fi admirat spre dimineaţă, până pe 20 februarie.
Jupiter va fi prima care se va ridica pe boltă, urmată de Marte cea roşcată, de Saturn cea gălbuie, de Venus - cea mai strălucitoare dintre ele - şi, apoi, de Mercur. Diferenţele de timp între aceste ascensiuni pe boltă ale celor cinci planete vor varia în fiecare zi şi vor depinde de locul în care se află pe Terra persoanele care urmăresc fenomenul, potrivit Mediafax.
Luna va traversa şi ea diagonala celestă a celor cinci planete din 27 ianuarie până pe 6 februarie, potrivit Coachella Valley Independent.
Astronomii au admirat cel mai recent această aliniere spectaculoasă în perioada 15 decembrie 2004 şi 15 ianuarie 2005.
Următorul eveniment astronomic de acest fel este prevăzut să se producă între 13 şi 19 august, potrivit EarthSky.org, dar planetele Mercur şi Venus vor "sta" mult prea jos, pe linia orizontului, şi nu vor putea fi văzute din emisfera nordică.
Pe 20 ianuarie se aliniaza planetele
18 ianuarie 2016
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul la domiciliu!
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
Anul - ediţia nr. 3454
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare