Marţi, 19 martie 2024 - 9:50:04
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


S-au deschis înscrierile pentru competiţia naţională Ten Outstanding Young Persons


9 iunie 2017

S-au deschis înscrierile pentru competiţia naţională care recunoaşte, în fiecare an, zece persoane remarcabile din ţara noastră.

Organizatorul competiţiei TOYP, Federaţia Junior Chamber International România, vă invită la identificarea şi recomandarea persoanelor remarcabile în cadrul competiţiei. Înscrierile sunt deschise până în 15 august, urmând ca ulterior să aibă loc jurizarea candidaturilor.


Înscrierea în program se poate realiza de către orice persoană pe site-ul competiţiei, doar prin completarea formularului până în data de 15 august 2017. După această dată, un juriu specializat va selecta cei zece finalişti. În data de 16 Septembrie, JCI România va anunţa cine va reprezenta România în competiţia internaţională de anul viitor.

Candidaţii din cadul competiţiei TOYP trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care să fie cetăţeni români, cu vârste între 18 şi 40 de ani (intervalul de vârstă permis în cadrul organizaţiei JCI) şi să aibă realizări excepţionale în unul dintre următoarele domenii: Economie, afaceri, antreprenoriat | Politic, Juridic, Guvernamental | Academic | Cultural | Moral, protejare mediu | Protecţia copiilor, pace, drepturile omului | Umanitar, voluntariat | Ştiinţific, tehnic | Auto-depăşire | Inovaţii medicale.

Gala de premiere a celor zece finalişti pentru România, selectaţi de juriu, se va desfăşura la Constanţa, pe 7 octombrie 2017. Ceremonia, parte a programului Conferinţei Naţionale JCI România (5-8 Octombrie 2017) va fi un prilej de întâlnire a antreprenorilor, autorităţilor, voluntarilor şi partenerilor implicaţi în susţinerea valorilor româneşti.

Finaliştii celei de-a doua ediţii din România vor fi înscrişi în competiţia internaţională din 2018, desfăşurată la Goa, India. „Este o competiţie care ne oferă şansa de a face cunoscuţi români cu rezultate excepţionale, la nivel internaţional. Anul acesta suntem foarte mândri ca România să fie pentru prima oară reprezentată în competiţia internaţională, de către finaliştii de anul trecut: Veronica Soare, Elena Ovreiu, Marius Bogdan Pîslariu, Theodor Matican, Dan Ştefan, Georgiana Vieru, Victor Miron, Remus Rădvan, Gabriel Ciobotaru, Marius Bud”, a arătat Florin Ioniţă, coordonatorul proiectului în 2017.

“Văzând cum oameni de-o vârstă cu noi mută munţii din loc, ajută, se implică, inovează, excelează, contribuie la o lume mai bună, am înţeles că şi noi putem să ne depăşim limitele şi să fim promotorii schimbării. TOYP e mai mult decât un proiect prin care se recunoaşte valoarea a zece tineri remarcabili, e un proiect prin care oamenii sunt motivaţi de semenii lor prin puterea exemplului. Am devenit un ambasador al proiectului pentru că am văzut în persoanele nominalizate putere, compasiune şi inspiraţie. Ediţia a doua va aduce în prim plan noi lideri, fie ca impactul să fie din ce în ce mai mare şi cât mai mulţi români să îşi găsească un model de urmat.“ a declarat Oana Radu, Preşedinte JCI România 2017.

Din 1983, JCI a premiat aproape 300 de persoane din 57 de naţiuni. Printre persoanele premiate de-a lungul timpului se numără personalităţi bine cunoscute ca: John F. Kennedy, Henry Kissinger, Elvis Presley, Jackie Chan, Wayne Gretzky şi multe altele, toate premiate înainte de vârsta de 40 şi înainte de a fi atins o recunoaştere internaţională. Câştigătorii selectaţi în cadrul competiţiei au continuat să reprezinte adevărate modele pentru tinerii din întreaga lume, performând în domeniile în care au fost nominalizaţi.

„Competiţia TOYP a ajuns în România pentru prima dată anul trecut, când s-a bucurat de un real succes şi un număr impresionant de înscrieri. Ne dorim ca această competiţie să devină o tradiţie şi pentru JCI România, iar tinerii care merită recunoaştere publică pentru munca lor, să fie aplaudaţi şi promovaţi.”, mai spune Oana Radu, Preşedinte JCI România.

Partenerii evenimentului: PRING, MKOR Consulting, Bradelette, MihaiFiloneanu.com, VOLUM, Kiwanis, Teach for Romania, American Councils, AIESEC, Leaders, BEST Bucharest, Young Initiative. Partener monitorizare presa, Klarmedia.

ETAPE ALE COMPETIŢIEI JCI TOYP
01.06 – 15.08.2017 Înscriere candidaturi şi promovare candidaturi în România
16.08 – 15.09.2017 Evaluare candidaturi şi jurizare
16.09.2017 – Anunţare finalişti pentru competiţia JCI TOYP România
07.10.2017 – Gala de premiere JCI TOYP România, Constanţa
04.2018-05.2018 Înscriere candidaturi în competiţia internaţională
10.2018 – Gala de premiere JCI TOYP internaţional, Goa – India

Junior Chamber Internaţional (JCI), este una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale (ONG, non-profit) din lume, având peste 100 organizaţii naţionale afiliate, cu peste 200.000 membri, persoane între 18 şi 40 ani, cu filiale în peste 5.000 comunităţi locale de pe tot globul. Junior Chamber International România a fost întemeiată în 2003 şi este alcătuită în prezent din organizaţiile locale JCI Bucureşti, JCI Constanţa, JCI Timişoara, JCI Cluj, JCI Braşov, JCI Iaşi, JCI Craiova, JCI Prahova, JCI Târgu Mureş şi grupurile de iniţiativă din Galaţi şi Impact (Bucureşti). Cu peste 250 de membri activi, la nivel naţional, organizaţia are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunităţi. JCI România este membră cu drepturi depline a organizaţiei Junior Chamber Internaţional.

PENTRU MAI MULTE INFORMAŢII:
Florin Ioniţă – Coordonator proiect JCI TOYP România 2017 | [email protected] | 0723244305
Oana Radu – Preşedinte JCI România 2017 | [email protected] | 0728210396



Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro