Marţi, 16 aprilie 2024 - 7:59:49
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Jean Pădureanu a ajuns la INML


23 martie 2014

Avocatul lui Jean Pădureanu a depus în 19 martie, la Tribunalul Ilfov, cererea de întrerupere a executării pedepsei primite de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, în dosarul transferurilor de jucători.

În 20 martie, instanţa a stabilit că Tribunalul Ilfov este competent să soluţioneze cererea lui Jean Pădureanu şi a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, de către Institutul Naţional de Medicină Legală (INML).

Potrivit noului Cod de procedură penală, executarea pedepsei închisorii sau a detenţiei pe viaţă poate fi întreruptă dacă se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este cea în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare. Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de trei zile de la comunicare, conform noului Cod de procedură penală.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 15 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro