Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:26:02
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Planeta unde soarele răsare "zi şi noapte"


18 octombrie 2012

Un spectaculos şi unic sistem stelar în Univers: astronomii au descoperit o planetă care orbitează în jurul unei stele duble, iar alte două stele se învârtesc în jurul acestui sistem binar.
O planetă şi patru sori - varianta cosmică a trifoiului cu patru foi.


O planetă al cărei cer este luminat de patru stele - primul sistem solar de acest tip observat până în prezent - a fost descoperită de o echipă internaţională de astronomi, informează AFP. Planeta, denumită PH1, situată la aproape 5.000 de ani-lumină de Terra (1 an-lumină echivalează cu 9.461 miliarde de kilometri), orbitează în jurul a două stele, iar celelalte două stele se învârt în jurul acestora.

Doar şase planete sunt cunoscute până în prezent pentru faptul că orbitează în jurul a două stele, însă, în cazul lor, nicio altă stea nu orbitează în jurul acelor sisteme solare, afirma astronomii.

Noul sistem planetar dublu circumbinar a fost descoperit iniţial de doi astronomi amatori americani, Kian Jek şi Robert Gagliano, care au folosit site-ul Planethunters.org. Astronomii profesionişti americani şi britanici au efectuat apoi observaţii şi măsurători cu telescopul Keck, situat pe muntele Mauna Kea din Hawaii.

"Planetele circumbinare reprezintă tot ce este extrem în ceea ce ţine de formaţiunile planetare", a spus Meg Schwamb, cercetătoare la Universitatea Yale din Statele Unite, principalul autor al acestui studiu, ce a fost prezentat la conferinţa anuală organizată de departamentul de planetologie al American Astronomical Society, în oraşul Reno, din statul american Nevada. Această descoperire a fost anunţată online pe site-ul arXiv.org şi va fi publicată în Astrophysical Journal.

PH1, o planetă gazoasă uriaşă de mărimea lui Neptun şi de circa şase ori mai mare decât Terra, se învârte în jurul a două stele - care au masele de 1,5, respectiv 0,41 din masa Soarelui - într-un interval de 138 de zile. Celelalte două stele evoluează în jurul acestui sistem planetar la o distanţă de circa 1.000 de ori mai mare faţă de distanţa dintre Terra şi Soare.

Site-ul Planethunters.org a fost creat în 2010, pentru a-i încuraja pe astronomii amatori să identifice exoplanete - planetele situate în afara sistemului nostru solar - cu ajutorul datelor colectate de telescopul spaţial american Kepler. Lansat în martie 2009, Kepler are drept obiectiv căutarea de exoplanete asemănătoare Terrei, pe orbita din jurul altor stele.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro