Vineri, 19 aprilie 2024 - 7:49:25
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sclavă sexuală în Grecia/ 90 de clienţi pe zi


30 ianuarie 2012

sclavaPoveşti incredibile ale unor tinere din Iaşi obligate să se prostitueze în Grecia. Una dintre ele, Oana a fost obligată să se culce cu aproape 90 de clienţi în doar 24 de ore, iar proxeneţii au ţinut-o "la muncă" chiar şi patru zile consecutive. Practic, timp de 96 de ore, tânăra a fost obligată să aibă non-stop relaţii sexuale.

Oana este doar una dintre cele şapte tinere despre care anchetatorii români şi cei din Grecia au stabilit că au fost traficate de reţeaua condusă de Dida Iancu, din Slobozia Bradului, în perioada 2005 - 2008. Femeia era stabilită în Grecia, iar alţi români se ocupau de racolarea fetelor şi de transportul acestora din România. Fetele ajungeau în Atena, sub promisiunea angajării pe bani buni la o familie pentru îngrijirea vreunui copil sau bătrân.

Una dintre fetele ajunse în "ghearele" traficanţilor a fost o minoră din Cosmeşti. Lidia, o tânără care abia îm­plinise 17 ani, a plecat în Grecia în 2008, după ce i s-a propus să îngrijească o bătrână pentru suma de 800-1.000 de euro pe lună. Chiar dacă nu a reuşit să treacă de filtrul de la aeroport pentru că cei care o însoţeau nu aveau nici un document, Lidia a ajuns totuşi în Grecia după ce a tranzitat Bulgaria, pe timp de noapte, şi după ce vameşii de la Giugiu au fost "stimulaţi" financiar.

Când a ajuns la Atena, în apartamentul Didei Iancu, a aflat cruntul adevăr, că urma să lucreze ca prostituată. Pentru că a refuzat, a fost ameninţată şi bătută, ca să satisfacă poftele trupeşti ale zecilor de clienţi pe care îi avea zilnic.

Tânăra a povestit că avea partide de sex de 10 minute care se plăteau cu 15 euro, de 15 minute care se plăteau cu 30 de euro sau chiar de 30 de minute care costau 50-100 euro.  Pentru a face faţă, tinerele erau "stimulate" cu droguri şi analgezice, dar şi cu bătăi ca să facă faţă unui număr de 35 până la 75 de clienţi într-o singură zi.

Astfel, fetele "produceau" între 800 şi 1.200 euro pe zi, din care nu primeau mai nimic, banii fiind luaţi de Dida sau de cetăţeanul polonez care le asigura şi transportul şi le şi supraveghea.

Sătule de tratamentul la care erau supuse, câteva dintre tinere au încercat să fugă. Au fost găsite, aduse înapoi, tunse şi bătute, "ca exemplu" pentru celelalte fete. Chiar şi o tentativă de suicid din partea unei minore nu a impresionat-o cu nimic pe Dida Iancu, care a bătut-o şi a trimis-o înapoi în bordeluri. Aceasta a ajuns însă la aeroport unde a reuşit să povestească poliţiştilor cele întâmplate.

Dida Iancu şi concubinul ei sunt în prezent condamnaţi în Grecia la câte 15 ani de închisoare. Repatriate, fetele au povestit şi anchetatorilor români cele întâmplate.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro