Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:37:19
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Dacian Cioloş, decizie privind nivelul salariului minim în 2016


15 decembrie 2015

"Eu sunt conştient de nevoia de a echilibra lucrurile între sectorul bugetar şi sectorul privat, dar, pe de altă parte, e important să facem lucrurile acestea în mod rezonabil şi având în vedere impactul pe care astfel de decizii pot să-l aibă", a arătat Cioloş, întrebat de ultimatumul pe care PSD l-a dat Guvernului privind nivelul minim al salariului în 2016. În context, el a precizat că este importantă discuţia pe această temă cu membrii din Comisia tripartită, menţionând că a avut deja o întâlnire cu sindicatele şi a convenit un calendar cu acestea.

"Am avut o primă discuţie cu sindicatele şi am convenit un calendar, urmează ca vineri să aibă loc o primă discuţie informală pe câteva analize, pe care şi Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii le pregătesc. Deci va avea loc vineri această discuţie, împreună cu Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, Patronatele şi Sindicatele, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să convocăm în mod formal Comisia tripartită care trebuie să fie în măsură să ia aceste decizii. Pe baza analizelor pregătite, pornind de aici, noi suntem conştienţi că într-un fel sau altul Guvernul trebuie să ia o decizie până la sfârşitul acestui an vizavi de situaţia salariului minim, indiferent că este vorba de menţinerea salariului minim actual sau de modificarea lui", a susţinut prim-ministrul. El a adăugat că decizia privind salariul minim va trebui să o ia pe baza acestor analize.

"Ca să vă spun sincer şi mai direct, pe mine mă îngrijorează nu doar impactul asupra bugetului de stat, care este minim după ce deja au fost crescute salariile bugetarilor cu acel 10%, sunt şi sectoare economice care nu lucrează la nivelul salariului minim şi am avut anumite contacte informale cu anumiţi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Însă avem, pe de altă parte, câteva sectoare care sunt intensive în mână de lucru, care au un nivel al profitului care este deja fragil şi acolo cred că trebuie să ne uităm mai atent şi să vedem care poate să fie impactul anumitor decizii asupra acestor sectoare", a mai precizat Cioloş.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro