Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, le-a spus, sâmbătă, liberalilor prezenţi la aniversarea centenarului său, celebrată la Cercul Militar, că deşi partidul trece prin momente dificile şi nu ”îşi poate servi ţara”, acesta nu va dispărea, transmiţându-le membrilor PNL să fie conştienţi că România nu se poate lipsi de acest partid.
”Am trăit în Partidul Naţional Liberal momente mult mai grele. Ce face acum Tăriceanu a făcut Radu Câmpeanu, pe care l-am cinstit până la urmă, lovind puternic partidul nostru cu dezbinare (...) Am avut destule momente puţin favorabile mie, dar am izbutit şi aceasta este mândria mea şi nu sunt modest să nu o recunosc că am izbutit să refac PNL gândindu-mă aşa cum pe vremuri au făcut marii noştri înaintaşi Brătienii”, a afirmat Mircea Ionescu-Quintus.
”Partidul acesta nu moare! Eu am să mor, dumneavostră o să muriţi, partidul acesta nu poate să lipsească ţării româneşti”, a exclamat Quintus în aplauzele celor prezenţi la eveniment.
Mircea Ionescu-Quintus le-a transmis liberalilor şi un îndemn.
”Să fim conştienţi că trebuie să ţinem partidul pentru ţară, nu pentru noi (...) Acum trecem printr-o perioadă mai puţin convenabilă, nu putem să ne servim ţara aşa cum trebuie. Avem 99, nu ştiu de ce nu mai putem să prindem unul ca să avem 100 de parlamentari ca să fie câţi ani am eu şi dacă dumneavoastră care sunteţi parlamentari nu încercaţi să faceţi treaba asta, eu fac un apel public, dar îmi e că o să fie mai mult de unu. Tăria noastră sunt în primul rând parlamentarii şi mă bazez foarte mult pe ei şi mulţii noştri primari”, a spus preşedintele de onoare al partidului.
”Ştim să depăşim acest moment dificil, suntem siguri că împreună nu putem să pierdem şi de aceea vă mulţumesc pentru această zi importantă pentru viaţa mea, că suntem împreună”, şi-a încheiat discursul Mircea Ionescu-Quintus.
TITLURILE ZILEI:
• Preotul Nicolae Tănase din Valea Plopului: „Fetele frumoase atrag băieţi” şi ar trebui judecate pentru agresiunile sexuale • CSM Ploieşti, pe drumul spre semifinalele Campionatului Naţional de Handbal Juniori 1 • Forumul de Afaceri România – Turcia, în Prahova. Consolidarea legăturilor economice şi stimularea investiţiilor • Preotul Nicolae Tănase din Valea Plopului: „Fetele frumoase atrag băieţi” şi ar trebui judecate pentru agresiunile sexuale • CSM Ploieşti, pe drumul spre semifinalele Campionatului Naţional de Handbal Juniori 1 • Forumul de Afaceri România – Turcia, în Prahova. Consolidarea legăturilor economice şi stimularea investiţiilor
Ionescu-Quintus către liberali: PNL nu moare! Eu am să mor, dumneavoastră o să muriţi, dar partidul nu poate lipsi ţării
19 martie 2017
- Tags:
- liberalilor,
- aniversarea,
- ionescuquintus,
- partid,
- prezenti,
- romania,
- constienti,
- presedintele,
- partidul
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Prefectul Virgil Nanu, seful PSD Prahova, abuz în serviciu în cazul primarului de la Târgsoru Vechi!
-
Falsurile din rapoartele prezentate de Marian Nistor consilierilor locali! Cine răspunde?
-
Autodenunţul Irinei Nistor. Candidata PSD la Primăria Câmpina se pregăteşte să blocheze oraşul!
-
PNL Prahova: Iulian Dumitrescu, candidatul liberalilor la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Bogdan Nica, candidatul PNL la Primăria Ploieşti
-
Zelenski de Ploieşti
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
Anul - ediţia nr. 3452
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare