Marţi, 16 aprilie 2024 - 12:35:35
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Năstase nu crede în viitorul USL


17 mai 2013

Fostul premier social-democrat Adrian Năstase a declarat joi seara, la Reghin, după lansarea volumelor din seria "Blog'n roll" şi "Exerciţii de libertate", că este sceptic că Uniunea Social Liberală va continua după 2014 în formula actuală.

 

"În ceea ce priveşte viitorul USL după 2014, eu sunt sceptic că această formulă va continua. Nu ştiu dacă ea se poate modifica într-o altă variantă, ştiu că în politică există întotdeauna formule din acestea cu geometrie variabilă, pe unele le-am construit şi eu, gradual, o să vedem, dar este foarte clar că cele două partide sau mulţi membri din aceste două partide se poartă precum adolescenţii care aşteaptă vârsta majoratului pentru a-şi recăpăta sau căpăta libertatea pentru alte lucruri", a afirmat Năstase, citat de Agerpres, adăugând că, deşi cele două partide au interese comune, acestea par să pălească în faţa suspiciunilor.

 

Fostul premier a arătat că în disputele apărute între PSD şi PNL fie este vorba despre "votul antisistem care se încearcă a fi preluat de către PNL" în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor sau, din contră, poate să fie vorba, pur şi simplu, de felul în care sunt fixate anumite instituţii cu oamenii de la cele două partide.

 

Acesta crede că că o altă variantă ar fi şi apariţia unui al treilea partid, de o altă formulă de alianţă, însă acest lucru depinde de modul în care va proceda viitorul preşedinte, "care va avea dreptul să facă la rândul lui o desemnare de candidat de prim-ministru".

 

Năstase a precizat că PSD trebuie să apere guvernarea şi trebuie să răspundă unor aşteptări imense ale populaţiei, iar pentru PNL situaţia este şi simplă şi complicată în acelaşi timp.

 

"E nevoie de o masă rotundă a USL, de o discuţie interioară, de o discuţie în interior. Comunicarea aceasta prin presă, prin televiziuni, este extrem de nocivă", a subliniat Adrian Năstase.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 16 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro