Joi, 25 aprilie 2024 - 8:31:05
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Premierul Ponta, interesat de judeţul Prahova


7 octombrie 2013

Vineri a fost o zi dedicată vizitelor de lucru pentru premierul Victor Ponta. După ce a inaugurat Mausoleul de la Mărăşeşti, proaspăt renovat, şeful Guvernului  a venit în Prahova, iar prima oprire a fost la Ciorani, acolo unde CJ Prahova amenajează cel mai mare parc agroindustrial din judeţul nostru.

Primul pas a fost construirea unei staţii energetice, investiţie care a costat  3,5 milioane de euro. Premierul a mers la Ciorani însoţit de Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, fiind aşteptat de parlamentari, consilieri judeţeni şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale. Din delegaţia guvernamentală care l-a însoţit pe premier au făcur parte şi primvicepremierul Liviu Dragnea, vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul tineretului, Nicolae Bănicioiu.

Cosma i-a explicat premierului că parcul agroindustrial de la Ciorani se află la doar opt kilometri de autostrada A3 şi l-a anunţat că până în septembrie 2014 autorităţile din Prahova vor construi din fonduri judeţene o bretea de legătură cu A 3 de la Gherghiţa.

Primul pas spre amenajarea parcului industrial de la Ciorani a fost făcut prin amplasarea unui câmp de panouri fotovoltaice, cu o putere de 2,5 megawaţi, iar energia produsă este preluată de noua staţie electrică, cu o putere de 75 de megawaţi.

Potrivit şefului CJ Prahova, în incinta parcului vor fi construite o fabrică de lapte praf, o fabrică de conserve şi un depozit de sortare a legumelor şi fructelor produuse în această zonă, urmând să fie creatre aproximativ 2.500 de locuri de muncă.

După Ciorani, premierul Ponta s-a oprit la Cramele Budureasca, unde funcţionează o nouă fermă de producţie a vinului, realizată în urma unei investiţii de 14 milioane de euro.

Ponta a mers să verifice personal modul în care se desfăşoară lucrările la Centura de Vest a Ploieştiului, nemulţumit de durata foarte lungă a lucrărilor. El le-a impus constructorilor ca până pe 10 octombrie să finalizeze primele două poduri, iar cel de a treilea are termen 15 noiembrie.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro