Sâmbătă, 21 octombrie 2017 - 6:57:39
EUR
EURO = 4.5975 RON
Moneda euro a crescut
USD
USD = 3.8945 RON
Dolarul american a crescut
rss
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

A început a şaptea zi de proteste


19 ianuarie 2012

mitinguslÎn jurul orei 16.00, aproximativ 500 de persoane protestează, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce, în paralel, la Arcul de Triumf s-au adunat în jur de 7.000 de participanţi la mitingul organizat de USL.

Purtătorul de cuvânt de la MAI a precizat că la ora 16.00, pe lângă cei 7.000 de oameni care participă la mitingul USL, alţi 600 protestează în Capitală şi în alte judeţe ale ţării. La fel ca şi în zilele trecute, manifestanţii scandează lozinci împotriva preşedintelui şi premierului, au steaguri şi bannere cu mesaje împotriva conducerii politice a ţării. La faţa locului sunt pregătite să intervină trei echipaje SMURD şi două ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, în zona Intercontinental şi Ministerul Agriculturii şi în spatele fântânilor.

Manifestanţii la mitingul Opoziţie au steaguri tricolore şi pancarte, pe care scrie "Un pitic şi cu un chior şi-au bătut joc de popor", "Băsescu, nu uita, România nu te vrea", "Voinţa poporului, demisia dictatorului", "Băsescu - PDL, datorii, hoţie, şomeri, sărăcie", "Suntem cetăţeni, nu viermi", "Alegeri anticipate". De asemenea, aceştia au un poster de mari dimensiuni pe care este desenată o cruce, pe care sunt iniţialele PDL şi pe care mai scrie "Dumnezeu să nu-i ierte".


Liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au sosit la mitingul de la Arcul de Triumf, însoţiţi de Varujan Vosganian, Maria Grapini, Mihai Voicu, Titus Corlăţean, ei dând mâna cu unii dintre participanţii la manifestaţie. Ponta, Antonescu şi Constantin s-au urcat pe o scenă amplasată în zona Arcului de Triumf. Ponta poartă un fular roşu, iar Constantin a fluturat un steag tricolor.
După ce liderii USL s-au urcat pe scenă, a fost intonat imnul de stat.


Actorul Mircea Diaconu s-a adresat participanţilor la miting în deschiderea manifestării. Au mai vorbit naistul Gheorghe Zamfir şi jurnalistul Sorin Roşca Stănescu. Au urmat preşedintele PC, Daniel Constantin, liderul social-democrat, Victor Ponta şi preşedintele PNL, Crin Antonescu. Printre participanţii la miting se numără Stelian Tănase şi actorul Costin Mărculescu.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a sosit la mitingul USL însoţit de peste o sută de manifestanţi, câteva zeci dintre aceştia fiind tinere şi tineri îmbrăcaţi în uniforme kaki şi purtând berete roşii şi care scandau: "Nu vă fie frică, vine Măzărică!", . "A venit vaporul ca să plece chioru". Mazăre poartă aceeaşi uniformă ca şi tinerii care îl însoţesc. La miting a venit şi preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(6 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:










loading...











































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


Clinica medicala Elit Medical din Ploiesti

Stomatologie Pediatrica - Clinica Stomatologica Copii

Cristi Cimpeanu foto

Scoala de Arte Frumoase Ploiesti



Horoscopul zilei

BERBEC TAUR
berbec S-ar putea sa fiti indispus din cauza unui esec in afaceri sau a unei discutii in contradictoriu cu un prieten. Relatiile cu persoana iubita pot deveni incordate daca refuzati sa mergeti intr-o vizita. Va sfatuim sa fiti mai diplomat in relatiile cu cei apropiati. Incercati sa va relaxati mai mult! taur Ar fi bine sa amanati vizitele planificate pentru azi, fiindca s-ar prea putea sa nu decurga intocmai cum ati dori. Impreuna cu partenerul de viata, puteti sa faceti planuri in ceea ce priveste caminul si viata de familie. Dupa-amiaza s-ar putea sa castigati o suma importanta sau sa vi se propuna o colaborare avantajoasa. Nu va grabiti sa luati o decizie!
GEMENI RAC
gemeni Este posibil sa va certati cu persoana iubita din cauza unei neintelegeri. Pentru a detensiona relatia, eastrolog.ro va sfatuieste sa dati dovada de rabdare si calm. In a doua parte a zilei s-ar putea sa participati la o intrunire cu persoane apropiate. Va sfatuim sa nu luati nicio decizie astazi in privinta relatiilor sentimentale, pentru ca s-ar putea sa regretati. rac In prima parte a zilei s-ar putea sa fiti dezamagit de un partener de afaceri care v-a inselat increderea. Nu puneti la suflet! Sunteti plin de energie si aveti mari sanse de reusita in tot ceea ce faceti impreuna cu partenerul de viata. Este posibil sa amanati o calatorie, din cauza unor dificultati financiare trecatoare.
LEU FECIOARĂ
leu Este posibil sa aveti o discutie aprinsa cu o persoana cu autoritate din familie, care va reproseaza ca sunteti deseori inflexibil si ca va impuneti punctul de vedere. In relatia cu persoana iubita, eastrolog.ro va sfatuieste sa fiti mai prudent, ca sa evitati o cearta sau o deceptie. Este indicat sa va menajati sanatatea si sa va relaxati mai mult. fecioara S-ar putea ca o intalnire de afaceri sa nu decurga conform asteptarilor si sa fiti dezamagit. Nu va descurajati! Pur si simplu, azi nu este o zi buna pentru afaceri. Aveti sanse sa petreceti momente placute alaturi de persoana iubita. Este posibil faceti planuri in legatura cu o calatorie la rude.
BALANŢĂ SCORPION
balanta Se pare ca aveti multe probleme de rezolvat, asa ca ar fi bine sa va organizati cat mai bine timpul. In prima parte a zilei s-ar putea sa fiti tentat sa cheltuiti o suma importanta. Va sftuim sa fiti prudent, fiindca nu este un moment favorabil investitiilor sau cheltuielilor mari. Aveti ocazia sa faceti cunostinta cu o persoana deosebita, care v-ar putea determina sa va schimbati planurile de viitor. scorpion Nu este momentul sa incepeti noi activitati, pentru ca s-ar putea sa nu gasiti cele mai bune solutii si sa aveti parte de o dezamagire. In prima parte a zilei este posibil sa aveti dificultati de concentrare si sa aveti tendinta de a neglija probleme importante. Va sfatuim sa va planificati timpul cat mai bine si sa nu va ocupati de mai multe lucruri in acelasi timp
SĂGETĂTOR CAPRICORN
sagetator S-ar putea ca cei din jur sa nu va aprecieze ideile la adevarata lor valoare, dar asta nu va descurajeaza. Astazi ar fi bine sa nu semnati documente oficiale si sa amanati planurile referitoare la un nou proiect profesional sau de afaceri. In schimb, puteti avea mari satisfactii pe plan sentimental si in relatiile cu persoanele mai tinere din familie. capricorn Este posibil sa survina evenimente neprevazute, care va obliga sa va modificati programul stabilit pentru azi.Nu este exclus sa fiti nevoit sa faceti o calatorie in interes profesional si sa amanati o intrunire de familie, spre nemultumirea partenerului de viata. Daca reusiti sa va pastrati calmul, puteti evita o cearta in familie.
VĂRSĂTOR PEŞTI
varsator Este posibil sa va confruntati cu o mica incurcatura financiara din cauza unei sume de bani care vi se cuvine dar care nu v-a fost achitata la timp.Amanarea unei calatorii planificate mai demult ar putea tensiona relatia cu persoana iubita. Va sfatuim sa va pastrati calmul si sa asteptati zile mai bune. pesti La locul de munca sau in afaceri se pare ca sunteti cu capul in nori si s-ar putea sa pierdeti din vedere chestiuni importante. Va recomandam sa nu incepeti proiecte noi, pentru ca aveti tendinta sa faceti greseli de neatentie si riscati sa iesiti in pierdere. Puteti realiza destul de multe azi, cu conditia sa va concentrati asupra problemelor prioritare.
Sursa: www.eastrolog.ro



ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 octombrie 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
stiriactuale.ro