Vineri, 29 martie 2024 - 9:29:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Antonescu, întâmpinat la Senat cu aplauze ironice


11 septembrie 2012

crin_antonescuPreşedintele Senatului, Crin Antonescu, a încheiat, luni seară, prima sa şedinţă din actuala sesiune după doar câteva minute de lucru în plen şi după o pauză de circa o jumătate de oră, cauzată de defecţiuni tehnice.

"Nu se poate o soluţionare imediată a problemelor tehnice. După ce am consultat, fireşte, şi opoziţia şi majoritatea, declar închisă şedinţa şi încercăm, în programul normal, să reluăm mâine (marţi, nr. r) cu ordinea de zi de astăzi", a afirmat liderul liberal.

El a făcut acest anunţ după mai multe zeci de minute în care şedinţa a fost suspendată din cauza defectării sistemului de vot şi deoarece singurul microfon funcţional din sala era doar cel de la prezidiu.

Prima şedinţă din acestă sesiune parlamentară condusă de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a debutat cu două mici incidente: sistemul electonic de vot şi microfoanele din sala de şedinţă s-au defectat.

La începutul şedinţei, prezenţa la pupitru a preşedintelui Antonescu a fost întâmpinată de către PDL, ironic, prin aplauze.

Dacă pentru prima problemă Antonescu a găsit soluţia votului prin ridicarea mâinii, pentru cea de-a doua a optat pentru o pauză, în care sistemul de microfoane să fie reparat.

Microfonul central din sala de şedinţă s-a defectat în momentul în care, înaintea votului pentru numirea unui membru CNI, liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a cerut o intervenţie pe motive procedurale.

Crin Antonescu a lipsit, săptămâna trecută, de la prima şedinţă de plen a Senatului din această sesiune.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro