Vineri, 29 martie 2024 - 3:25:07
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


OPC şi Garda Financiară se implică în campania electorală din Colegiul 5


29 noiembrie 2012

Unul dintre cei mai activi deputaţi PDL din Prahova, Mihai Apostolache, este din nou şicanat de reprezentanţii Puterii. Parlamentarul acuză liderii USL  pentru că “ignoră normele legale de desfăşurare a campaniei electorale şi implică, din nou,  autorităţile statului în ameninţarea românilor care nu agrează politicienii actualei Puteri”.

Concret, candidatul ARD în Colegiul 5 Camera Deputaţilor susţine că  “în comuna Bătrâni reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor  Prahova şi ai Gărzii Financiare au “vizitat” toate societăţile comerciale ale căror patroni sunt cunoscuţi ca fiind simpatizanţi ARD. Toţi agenţii comerciali au fost invitaţi cu actele firmelor la sediile Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor  Prahova şi al Gărzii Financiare Prahova”.

“Nici domnul Alexandru Chirobocea, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, nu a încetat cu ameninţările la adresa agenţilor comerciali din zona Văleni de Munte. Solicit liderilor USL ca măcar în ultimele zile ale campaniei electorale să renunţe la ameninţări de acest gen şi să lase cetăţenii să decidă singuri cui doresc să acorde votul la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Cer, din nou, respectarea legislaţiei României în ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei electorale şi solicit instituţiilor statului să acţioneze astfel încât legea electorală să nu fie încălcată”, se mai arată în declaraţia de presă a lui Mihai Apostolache.

Mihai Apostolache candidează pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 5 Vălenii de Munte şi are cele mai mari şanse de câştig deoarece în ultimii patru  ani a ţinut permanent legătura cu locuitorii din comunele arondate colegiului său. Contracandidatul său Sorin Teju s-a înscris în PNL puţin înaintea începerii campaniei electorale. Mai mult este pensionat pe caz de boală, având incapacitate totală de muncă.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro