Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 5:13:54
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


ANSVSA a demarat controale la nivel naţional privind calitatea laptelui


8 martie 2013

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară, Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Mihai Ţurcanu, a dispus demararea unor controale extinse, la nivel naţional în ceea ce priveşte calitatea laptelui materie primă, informează ANSVSA.

Decizia a fost luată în urma depistării depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină la probele de lapte prelevate de inspectorii ANSVSA, de la o fermă, în cadrul programului de autocontrol.

Probele de lapte au fost recoltate în data de 4 martie, iar în urma rezultatelor analizelor, în data de 5 martie, a fost declanşată alerta prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje.

În aceste condiţii, în aceeaşi zi, toată cantitate de lapte din care s-au prelevat probele, de 13.855 de litri a fost sechestrată şi au fost stopate livrările de lapte crud către toate unităţile de procesare lapte şi vânzarea directă prin intermediul automatelor de lapte.

De asemenea, s-a dispus scoaterea din alimentaţia bovinelor a întregului lot de furaje contaminate şi administrarea unei raţii bazate pe materii prime care nu sunt contaminate şi s-au prelevat probe suplimentare din materiile prime utilizate pentru raţia care se administrează în prezent a vacilor cu lapte.

Pentru a preveni apariţia unor situaţii similare, preşedintele ANSVSA a dispus Direcţiilor judeţene o acţiune la nivel naţional, de prelevare de probe de lapte de la ferme, centre de colectare lapte, automate pentru vânzarea directă a laptelui crud, unităţi de procesare a laptelui.

Probele recoltate urmează a fi analizate în laboratoare şi la Institutul de Referinţă din reţeaua ANSVSA. Acţiunea de recoltare de probe fiind demarată, primele rezultate ale analizelor vor fi obţinute în data de 9 martie.

În cursul zilei de joi, un operator economic a anunţat ANSVSA că, în urma efectuării analizelor pentru determinarea aflatoxinei M1 din probele de lapte recoltate în cadrul programului de autocontrol, există suspiciunea depăşirii limitelor admise.

Pentru confirmarea rezultatelor, probele urmează a fi analizate de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară. Produsul respectiv a fost retras de la comercializare până la sosirea buletinului de analiză.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că autorităţile române au retras de pe piaţă o cantitate de lapte contaminat cu aflatoxină, precizând că laptele contaminat a fost descoperit la un procesator, dar şi la un comerciant de pe teritoriul României.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA), Dragoş Frumosu, a afirmat, la rândul său, că România importă 25% din laptele necesar producţiei, în timp ce producătorii români sunt nevoiţi să îl dea de mâncare la porci.

Având în vedere faptul că aflatoxinele sunt toxine produse de sporii ciupercilor din genul Aspergillus flavus şi Aspergillus parasiticus, care se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produse secundare de la fabricarea uleiului (şrot, tărâţe), cereale, s-a dispus prelevarea de probe din furaje şi transmiterea lor spre analiză.

Condiţiile de depozitare a cerealelor şi plantelor influenţează dezvoltarea acestor mucegaiuri, creşterea lor fiind favorizată de medii cu umiditate şi temperatura ridicate şi lipsa ventilaţiei.

Laptele poate conţine aflatoxine ca urmare a consumării de către animale a furajelor contaminate cu aflatoxine.

Laptele contaminat cu aflatoxină poate deveni periculos pentru sănătate, în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată.

 

Sursa: Agerpres


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro