Joi, 28 martie 2024 - 10:30:23
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Cursuri gratuite pentru depistarea autismului


2 iulie 2012

AutismMedicii de familie, pediatrii şi psihiatrii pot face cursuri în sistem e-learning, gratuite şi acreditate de Colegiul Medicilor din România, pentru depistarea timpurie a autismului.

Cursul ”Diagnosticul precoce al tulburării de spectru autist” se adresează medicilor de familie şi pediatrilor, iar cursul ”Tulburările de spectru autist”, se adrează în special medicilor de psihiatrie pediatrică şi neuropsihiatrie infantilă care pot obţine cunoştinţe noi privind criteriile de diagnosticare a autismului.Cursurile pot fi accesate şi parcurse pe site-ul www.tsa.medability.ro.

Cele două programe de formare cuprind câte 12 capitole, plus o prezentare de caz (pentru cursul „Diagnosticul precoce al tulburării de spectru autist”) şi oferă informaţii complete şi actualizate, privind diagnosticarea precoce a tulburărilor de spectru autist, criteriile de diagnosticare a TSA, instrumentele de screening validate ştiintific, referirea cazurilor cu diagnostic prezumptiv, pricipii ce stau la baza tratamentului comorbidităţilor în TSA. Formarea se desfaşoară exclusiv on-line şi cuprinde: instruire teoretică, testare şi certificare, precum şi asigurarea suportului tehnic pentru cursanţi.

Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neuro-biologică, ce se manifestă fie la naştere, fie la vârsta de 18 – 24 de luni a copilului. În România, dacă în anii ’80- ’90 se diagnosticau  20 – 25 cazuri anual, astăzi la Spitalul Al. Obregia din Bucureşti, sunt evaluate 10 – 15 noi cazuri de autism săptămânal.

Odată cu parcurgerea celor două module, cursanţii dobândesc mai multe cunoştinţe asupra tulburărilor de spectru autist, pot recunoaşte semnele clinice ale afecţiunii, pot realiza examene clinice şi paraclinice pentru depistarea TSA şi pot efectua teste specifice de screening în vederea depistării precoce. „Ne-am propus ca, până în septembrie 2013, să formăm cel putin 1200 de medici de familie, în diagnosticarea tulburării de spectru autist”, declară Adelaide Katerine Tarpan, Fundaţia Romanian Angel Appeal, Manager de proiect. Din septembrie 2011, când au fost lansate, la cursuri s-au înscris deja 1349 de medici iar 516 medici le-au absolvit.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro