Povestea scenei XXX de pe Columna lui Traian este pe larg relatată pe site-ul oraşului Hunedoara. Aşa am aflat cum a refuzat Dochia, fiica regelui Decebal ,avansurile împăratului Traian, reflectată în scena cu numărul XXX de pe Columnă (foto:wikipedia.ro). Împăratul roman Traian s-ar fi îndrăgostit de ea, potrivit unor legende care îşi au originea în scrierile autorului latin Dio Cassius şi într-o scenă încărcată de simboluri, sculptată pe Columna lui Traian.
Una dintre legendele fascinante ale poporului român îi are ca protagonişti pe împăratul Traian şi fiica (sora - potrivit unor autori) regelui Decebal. Se spune că împăratul roman s-ar fi îndrăgostit de Dochia, iar tânăra, în primejdie de a fi răpită, s-a rugat zeului Zamolxis să fie prefăcută într-o stană de piatră, pentru a putea rămâne pentru totdeauna în Dacia. Scena care ar fi inspirat legenda Dochiei a fost sculptată pe Columna lui Traian.
Legenda împăratului Traian, îndrăgostit de fiica regelui dac, Decebal, a devenit foarte populară începând din secolul al XIX-lea, deşi exista o variantă mai veche, din vremea lui Dimitrie Cantemir. Dochia, regina Daciei, a devenit subiectul unor povestiri populare, balade şi colinde. Etnologul Romulus Vulcănescu a susţinut că există două teme principale legate de mitul Dochiei. Prima legendă susţine că Dochia, fiica regelui Decebal, a înaintat în fruntea unei oştiri spre Sarmizegetusa, în ajutorul tatălui ei asediat în cetate. A ajuns prea târziu ca să despresoare cetatea, a fost şi ea înfrântă de armata lui Traian şi a fugit cu resturile oastei în munţi, spre răsărit, scria Romulus Vulcănescu. Împăratul Traian, care a văzut-o luptând şi i-au plăcut curajul şi frumuseţea ei, a urmărit-o cu o parte din oaste şi când a fost aproape să o prindă, oastea dacă s-a rupt în două, o parte a ţinut piept romanilor şi alta s-a retras în munţi cu prinţesa Dochia. "Înfrângând ostaşii principesei, împăratul a înaintat în munţi în căutarea Dochiei, care, văzându-se şi ea prinsă, ordonă ostaşilor ce o însoţeau să o lase singură şi să urce culmile, derutându-i pe urmăritori. Dochia, rămasă singură şi ascunsă după o stâncă, a căzut deznădăjduită în genunchi şi l-a rugat pe Zamolxis, zeul zeilor, să o apere, să nu o lase să fie pângărită de împărat. Şi atunci Dochia a fost prefăcută într-o bătrână ciobăniţă, cu câteva oi lângă ea. Oastea romană, în frunte cu Traian, s-a oprit în faţa bătrânei şi a întrebat-o dacă a văzut încotro a fugit prinţesa dacă. Baba Dochia a arătat spre miazăzi, iar împăratul a purces într-acolo. Şi a rămas Baba Dochia stăpână pe acel ţinut şi de atunci poate încă mai trăieşte în munţi", relata Romulus Vulcănescu, în volumul "Mitologie Română" (Editura Academiei RSR - 1957). Baba Dochia, preschimbată în stâncă
A doua legendă explică forma unei stânci din Munţii Ceahlău, despre care se spune că ar fi fost, de fapt, închipuirea Babei Dochia, pietrificată după ce l-ar fi sfidat pe Gebeleizis, zeul intemperiilor, împreună cu cele 20 de oi pe care ea le avea în grijă. Statuia Dochiei ar fi servit ca idol pentru ritualurile păgâne, susţin istoricii. În "Dochia si Traian", de Gheorghe Asachi, Dochia este eroina unei legende româneşti. Pastoriţa, fiică a lui Decebal, este urmărită de Traian şi, împreună cu oile sale, s-a prefăcut în stâncă. Stânca pietroasă ca o icoană nu încetează însă a iubi, ceea ce face ca din al ei plâns “să se nască ploaie, Tunet din al ei suspin”. Având ursita ei care o priveghează, adeseori, "Dochia Preste nouri luminează / Ca o stea pentru păstori”. Se realizează un frumos portret fizic şi moral, din care se desprind trăsăturile dragostei de pământul natal. Invocarea lui Zamolxis, zeul suprem în religia geto-dacilor, are atribute profetice şi ocrotitoare pentru Dochia.
