Celebra sculptură în piatră, realizată de Constantin Brâncuşi, este parte a tripticului Ansamblului Monumental din Târgu Jiu.
Poarta sărutului, care se află amplasată pe aleea de la intrarea din parcul oraşului, este dăltuită din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi, fiind alcătuită din coloane groase, paralelipipedice, ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale coloanelor, având lăţimea de 6,45m, înălţimea de 5,13m şi grosimea de 1,69m
Pe feţele fiecărei coloane se regăseşte simbolul sărutului, două jumătăţi ale unui cerc, atât de caracteristic operei lui Brâncuşi. Arhitrava are de asemenea încrustat acest simbol, ca un fel de filigran. În plus, tot în filigran se află încrustaţii ce aduc cu un fel acoperiş al porţii, ca şi când poarta ar fi acoperită cu şindrilă. Bolta porţii are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice, de parcă ar fi conturul feţei şi al umerilor.
Poarta sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieţii asupra morţii.
Mircea Eliade spunea: „Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlineşte în viaţa poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viaţa insului. Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viaţă, în viaţa reală de-afară. Poarta veghează la căsătorie, şi pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcaşul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul e închis, şi poarta rămâne mai departe, cu un om mai puţin, să vegheze alte naşteri, alte nunţi, alte decese”.
Lucrarea a fost amplasată pe locul ei în luna octombrie 1937 şi a fost sculptată în prima parte a anului 1938, fiind finalizată la 20 septembrie.
Ca şi în cazul Coloanei infinitului, ideea Porţii era mult mai veche decât momentul transpunerii în piatră a monumentului.
În 1907, Brâncuşi realizase o primă versiune a Sărutului care, simplificată, devenea în 1910 monument funerar în cimitirul Montparnasse. În 1916, sculptorul termina o Coloană a sărutului, alcătuită prin asamblarea a 4 blocuri pe care figurile şi trupurile, aproape contopite, abia se mai deosebesc, fiind parcă prefăcute în două stane vecine, încremenite pe cele patru laturi ale acestui fragment arhitectural. Catalogul expoziţiei personale deschise de Brâncuşi în 1933—34 la Brummer Gallery din New York menţionează, de asemenea, prezenţa unei „Coloane a sărutului” ca parte a proiectatului Templu al contemplaţiei, pe care sculptorul urma să-l ridice în Indore.
Referindu-se la aceste coloane, Brâncuşi îi mărturisea sculptoriţei Malvina Hoffman : „La început am săpat în piatră grupul celor două făpturi înlănţuite..., în urmă, după lung timp m-a purtat gândul spre chipul unei porţi prin care să se poată trece dincolo. Acum am intenţia, să dezvolt siluetele în motivul de deasupra porţii”.
Motivul Sărutului prezentat pe stîlpii laterali sub forma stilizată a unor pupile uriaşe este regăsit de-a lungul lintoului Porţii. Brâncuşi spunea „Ce e sus mic, jos este mărit”.
Barbu Brezianu nota: „Printr-o serie de decantări ale temei Sărutului, Brâncuşi a ajuns la realizarea unei compoziţii de o extremă precizie şi amploare; un şir de 40 de perechi de îndrăgostiţi aşezaţi faţă în faţă, cu genunchii strînşi şi a căror curbură — nu mult depărtată de versiunea în piatră a monumentului funerar din cimitirul Montparnasse din 1910 — evocă ritmul unor arcade geminate. O linie mediană, întreruptă de brîul infinit al braţelor ce se petrec unul cu altul, formînd un dublu chenar, desparte trupurile alipite; din chipurile lor se văd doar ochii, gura (redusă la o minusculă trăsătură de unire) şi părul, sugerat prin cîteva incizii graţios serpuite ce încadrează feţele îmbrăţişaţilor”.
