Joi, 28 martie 2024 - 10:57:02
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Conducătorii auto nu au obligaţia de a avea asupra lor poliţa RCA


18 noiembrie 2016

Legea nu prevede în mod expres obligaţia conducătorilor auto de a avea asupra lor poliţa de asigurare auto şi de a o prezenta la cererea poliţistului rutier.

”În fapt, prin procesul verbal nr. x din data de 15.12.2015, petentul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 630 lei (echivalentul a 6 puncte-amendă), pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută şi sancţionată de art. 147 pct. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se că, în data 15.12.2015, ora 11:45, a condus autoturismul marca BMW cu număr de înmatriculare … – înmatriculat în Anglia, fără a avea asupra sa asigurarea de răspundere auto în caz de daune produse terţilor. (…)

Sub aspectul temeiniciei actului de sancţionare, instanţa constată că petentul a recunoscut faptul că nu a avut asupra sa la controlul organelor de poliţie poliţa de asigurare auto.

Însă, potrivit art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (în continuare, R.A.O.U.G. nr. 195/2002), indicat în cuprinsul procesului-verbal ca şi temei legal de sancţionare a petentului „Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare.”, iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, de asemenea menţionat în cuprinsul procesului-verbal, „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: „nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).”

Articolul 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 la care se face referire în cuprinsul art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G nr. 195/2002, menţionat anterior, prevede că „Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.”

Instanţa are în vedere că sintagma „celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare” din cuprinsul art. 147 pct. 1 R.A.O.U.G. nr. 195/2002, respectiv sintagma „alte documente prevăzute de lege” menţionată în cuprinsul art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 se referă la alte documente cu privire la care legea prevede în mod expres faptul că participanţii la trafic trebuie să le aibă asupra lor şi să le prezinte, la cerere, poliţistului rutier.

În acest sens, instanţa reţine că potrivit art. 1 alin. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001 „Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.”

Din analiza acestei prevederi legale, rezultă că una dintre trăsăturile contravenţiei este legalitatea acesteia, care presupune nu doar faptul că acesta trebuie să fie prevăzută de lege (în sens larg), cât şi faptul că legea care incriminează contravenţia trebuie să fie accesibilă şi previzibilă. Previzibilitatea presupune că norma contravenţională trebuie să fie edictată cu suficientă claritate, astfel încât orice persoană să fie în măsură să înţeleagă care acţiuni sau inacţiuni sunt interzise, respectiv care sunt obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească, pentru a-şi putea regla comportamentul.

În cauză, instanţa constată că nici art. 147 pct. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 şi nici art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 nu prevăd în mod expres faptul că participanţii la trafic trebuie să aibă asupra lor poliţa de asigurare auto. De asemenea, din analiza dispoziţiilor legale în materie, respectiv a O.U.G. nr. 195/2002, a R.A.O.U.G. nr. 195/2002 şi a Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, nu rezultă că această obligaţie ar fi fost impusă în mod expres de legiuitor în sarcina conducătorilor auto. Altfel spus, legea nu prevede în mod expres obligaţia conducătorilor auto de a avea asupra lor poliţa de asigurare auto şi de a o prezenta la cererea poliţistului rutier.

În aceste condiţii, instanţa reţine că, pentru respectarea cerinţei de previzibilitate a normei contravenţionale, poliţa de asigurare auto nu poate fi inclusă în categoria „altor documente prevăzute de lege” în sensul art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 şi astfel, lipsa acesteia nu constituie contravenţia prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

Având în vedere aspectele învederate anterior, instanţa reţine că în mod neîntemeiat a fost reţinută în sarcina petentului săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 pentru faptul că nu a avut asupra sa asigurarea de răspundere auto în caz de daune produse terţilor.

Prin urmare, instanţa va admite plângerea petentului şi va anula procesul-verbal atacat.” (Judecătoria Şimleul Silvaniei, Sentinţa civilă nr. 527 din 1 iulie 2016, www.rolii.ro)

SURSA: legal-land.ro


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro