Te naşti normal, te bucuri de o copilărie cu toate momentele ei unice şi fericite, la şcoală eşti un elev exemplu, apreciat de profesori pentru seriozitatea ta, iar pe părinţi îi faci să se simtă cei mai mândri şi norocoşi că te au…Toate, până într-o zi, când viaţa ţi se schimbă la 180 de grade. Şi ce dacă ai 13 ani? Doar că la vârsta asta poate eşti mai greu de crezut că te dor toate cele atunci când te mişti, că o senzaţie stranie de amorţeală pune stăpânire pe corpul tău, că patul se transformă dintr-un loc al odihnei într-unul al chinurilor, că nu mai poţi nici măcar să-ţi cari ghiozdanul până la şcoală. Iniţial, te gândeşti că treci doar prin nişte stări de moment, te-ai mişcat brusc sau ai o răceală parşivă. Dar, împreună cu mama, alarmată de schimbările radicale, accepţi într-un final să mergi la medic. Ţi se stabileşte un diagnostic, ţi se dă un tratament. Dar fără rezultat. O nouă vizită la un alt medic, alt verdict, alte reţete, însă miracolul nu apare nici de această dată! Durerile persistă, iar tu nu mai reuşeşti să-ţi ţii spatele drept, nu mai poţi sta prea mult în picioare sau pe scaun, abia poţi respira, în parc mergi doar ca să-ţi priveşti surioara mai mică alergând cu alţi copii. Ţi-e atât de dor să faci acelaşi lucru ca ei, dar este ceva care te încorsetează… Nu ştii de ce te-ai gândit la verbul acesta. Să fie doar pentru că-ţi place să citeşti şi ţi-a venit, aşa, ca o figură de stil sau să fie ca un fel de premoniţie? O nouă vizită la un alt medic avea să-ţi dea un verdict implacabil: scolioză care evoluează într-o formă galopantă. Şi, uite-aşa, viaţa ta a devenit una în care reuşeşti să respiri, să trăieşti, să mănânci, să te mişti, să mergi la şcoală datorită unui CORSET!

N-aţi citit prezentarea unui scenariu dintr-un film, ci drama prin care trece Raluca Tudorache, din Sinaia, un copil în vârstă de numai 13 ani, care se pregăteşte de operaţie, în speranţa că-şi va recăpată copilăria înghiţită de dureri şi şedinţe interminabile de terapie cauzate de scolioza galopantă. O boală care, în cazul ei, a acţionat în jumătate de an cât o face la alte persoane într-un an şi jumătate sau, poate, chiar doi.

Probleme în lanţ

Nu se confruntă doar cu boala ei, ci şi cu neajunsurile familiei, dar şi cu problemele de sănătate ale mamei, care din cauza unei febre care a dat în convulsii, în copilărie, s-a ales cu epilepsie. Ca o ironie a sorţii, acest episod care avea să-i schimbe viaţa Oanei Imre (35 ani), mama Ralucăi, se întâmpla tot la vârsta de 13 ani.



Raluca împreună cu mama, tatăl vitreg şi cu surioara de numai 7 anişori locuiesc la mansarda unei case unde sunt locuinţe sociale. O încăpere unde am găsit ordine, dar din care, încă de la uşă, te izbeşte imaginea sărăciei, a unui loc peste care vremea şi vremurile au săpat în lemnărie, în pereţi. De când formează o familie, soţii Imre au încercat să-şi creeze un minimum de confort. Însă este greu să mişti lucrurile, atunci când banii vin cu ţârâita, când nevoile cotidiene sunt peste puterea ta financiară şi, mai ales, când ţii cu dinţii ca fetelor tale să nu le lipsească nimic, la şcoală să aibă toate cele necesare ca să nu fie arătate cu degetul. În plus, pentru că se au doar unul pe altul, soţii Imre n-au putut lucra niciodată în acelaşi timp. Au avut serviciu alternativ, astfel încât să se poată ocupa şi de copile. Din puţinul adunat s-au gospodărit şi şi-au tras apă, curent şi gaze. Şi-au amenajat cele două dormitoare, cu obiecte de mobilier primite, în mare parte, din donaţii, iar fetelor le-au încropit într-un hol un spaţiu de studiu. Pereţii scorojiţi, plini de igrasie îl transformă într-un loc neprietenos, însă Raluca e bucuroasă că are colţişorul ei…  Şi, poate, ar fi făcut mult mai multe, dacă în august 2016, verdictul implacabil dat Ralucăi nu le-ar fi schimbat priorităţile.

De atunci, pentru soţii Imre a început maratonul pe la medici, la şedinţe de terapie, adunatul de informaţii de peste tot. Poate-poate, va exista o persoană care să le spună că fetiţa lor, acel copil bun, conştiincios, cea care până anul trecut n-a lipsit de la olimpiade, se va face bine. „Până acum n-am auzit aşa ceva. Am fost la Bucureşti, la Spitalul «Grigore Alexandrescu», acolo unde fata va fi internată pe 25 aprilie pentru operaţie şi am vorbit cu doctorul despre şansele de revenire. Am vrut să ne spună adevărul! Ni l-a spus pe cel dureros, chiar de faţă cu fata, că există riscul de la paralizie până la deces. Cât despre veştile bune…să le aşteptăm până va face intervenţia şi va vedea ce-i în interior. Pe mine a picat cerul în acele momente şi cu cât se apropie data operaţiei mă simt ca într-o sabie cu două tăişuri: unul care să taie boala şi corsetul acesta de care e dependentă zi şi noapte şi altul care mi-o poate lua“, ne-a mărturisit femeia. A încercat să fie tare, să nu plângă, dar presiunea e prea mare. Cea care s-a ridicat imediat ca s-o încurajeze a fost Raluca. Nu suportă să-şi vadă mama suferind. Iar de asta nici nu se vaită de durerile care nu-i dau pace şi nici nu vrea să vorbească despre boala ei. „N-am vrut să ştiu prea multe pentru că mi-e teamă. Prefer să citesc despre alte lucruri şi să mă gândesc că este doar un episod din viaţa mea peste care voi trece cu bine“, a completat Raluca.

Priorităţi barate de neajunsuri

Dintre cei patru membri ai familiei, momentan, doar Robert Imre (38 de ani) lucrează. Este angajat la o firmă de construcţii din Braşov, unde câştigă, în medie, cam 1500lei/lunar. Se mai adaugă acestor bani şi cei din indemnizaţii şi alocaţii pe care le primesc şi care se ridică undeva la 1000 de lei. Pentru unii ar putea fi, la o primă vedere, o sumă acceptabilă. Doar că din aceşti bani, mai mult de jumătate se duc pe terapiile şi tratamentele Ralucăi.



Iar post-operator, costurile vor fi şi mai mari. Copila are nevoie de un pat special, cu saltea ortopedică, dar şi de o cadă. Momentan, mama ei o spală pe cap în singura chiuvetă din casă care foloseşte şi pentru bucătărie, şi pentru baie. Pe corp se spală în copaie. După operaţie, nu va mai putea…

„Locul pentru baie îl avem, dar, din păcate, n-avem şi bani ca să-l amenajăm. Ne-ar trebui cam opt metri de gresie şi cinci de faianţă, plus cada şi chiuveta. De mână de lucru, mă descurc. Le fac cu tata şi colegii, doar că n-am din ce să le cumpăr, momentan“, ne-a mărturisit Robert Imre, cu o uşoară jenă faţă de această neputinţă.

Suferinţa nu i-a îngenuncheat Ralucăi şi visele frumoase. Îl aşteaptă pe Iepuraş care speră să-i aducă un manual de japoneză. Este fascinată de limba şi civilizaţia niponilor, iar dacă vei deschide discuţia cu ea despre Ţara Soarelui-Răsare vei fi copleşit de avalanşa de informaţii pe care le are deja. O ţară cu un nume simbol, cu o civilizaţie care a renăscut de fiecare dată după loviturile date de istorie şi de natură… o ţară a luptătorilor care înving de fiecare dată. Iar Raluca are mentalitate de învingătoare, doar că de data aceasta are nevoie şi de ajutorul nostru.

Cei care vor să se implice în acest caz, o pot face cu un pat şi saltea ortopedică, cu materiale de construcţie sau banii necesari achiziţionării acestora, cu recomandări/consultaţii medicale, cu cărţi pentru copii şi despre cultura japoneză şi…, mai ales, cu un gând bun! Cristi Minculescu, coordonatorul grupului “Pentru Tine!“ vă stă la dispoziţie şi de această dată, la numărul de telefon 0726279537.

Text: Liliana Maxim Minculescu

Foto: Cristi Minculescu