Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii pentru instituirea unei noi Zile naţionale: 14 mai.
Potrivit legii, 14 mai va fi prilejul de cinstire a martirilor din temniţele comuniste.
În expunerea de motive a legii se arată că „marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestaţi de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alţi mulţi români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini”.
În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, în România au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, majoritatea dintre ei ajungând în puşcăriile comuniste. Printre victimele acestei represiuni se numără Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuli Hosu, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr şi Mircea Vulcănescu.
”Se impune aşadar ca această zi să fie cinstită şi declarată ca zi naţională a acestor martiri care şi-au adus darul înaintea istoriei, care s-au jertfit ei pentru ca nouă să ne fie mai bine”, mai stă scris în expunerea de motive a legii.
Potrivit documentului, ”sărbătorirea anuală a zilei poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, în limita alocaţiilor bugetare aprobate”
Codul Muncii prevede 14 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor naţionale: câte două zile de Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun, respectiv câte o zi Ziua Unirii Pricipatelor Române, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.
TITLURILE ZILEI:
• Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure! • Calitatea apei în Prahova, în data de 29 martie 2024 • România intră în spaţiul Schengen aerian şi maritim. Tara noastră va elibera vize pentru cetăţenii ruşi • Tactici Avansate la Blackjack: Cum să Îţi Creşti Şansele de Câştig • Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure! • Calitatea apei în Prahova, în data de 29 martie 2024 • România intră în spaţiul Schengen aerian şi maritim. Tara noastră va elibera vize pentru cetăţenii ruşi • Tactici Avansate la Blackjack: Cum să Îţi Creşti Şansele de Câştig
Încă o Zi naţională: 14 mai. Klaus Iohannis a promulgat legea
3 iunie 2017
- Tags:
- promulgare,
- politicianul,
- muncii,
- libertate,
- decretul,
- comunist,
- autoritatile,
- sarbatoare
Din aceeaşi categorie:
Târguri cu preparate din peşte, concerte, piese de teatru, în Capitală, pentru Sărbătoarea Floriilor
Top articole
-
Comuna Târgsoru Vechi rămâne fără primar! În plin proces de transfer la PSD, Nicolae Drăgan pierde procesul cu ANI!
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Prefectul Virgil Nanu, seful PSD Prahova, abuz în serviciu în cazul primarului de la Târgsoru Vechi!
-
Falsurile din rapoartele prezentate de Marian Nistor consilierilor locali! Cine răspunde?
-
Autodenunţul Irinei Nistor. Candidata PSD la Primăria Câmpina se pregăteşte să blocheze oraşul!
-
Tupeu marca CSM Ploieşti! Miliţianul şef merge mai departe. Posturi noi pentru metodişti: team manager şi scouter!
-
PNL Prahova: Iulian Dumitrescu, candidatul liberalilor la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Bogdan Nica, candidatul PNL la Primăria Ploieşti
-
Volosevici încearcă să îşi spele imaginea pe spatele problemelor Petrolului!
-
Protest al jurnaliştilor prahoveni faţă de comportamentul de tip interlop în sediul Primăriei Ploieşti
-
Ion Radu, primarul comunei Bălţeşti, reţinut pentru 24 de ore
Anul - ediţia nr. 3435
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
Autentificare