Joi, 25 aprilie 2024 - 12:22:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Cele mai amuzante perle de la Evaluare. Sinonimul cuvântului ”melodia” este ”maneaua”


23 iunie 2017

La începutul acestei săptămâni, 144.000 de elevi au susţinut proba la Limba şi Literatura Română în cadrul Evaluării Naţionale 2017.

La unul dintre subiecte elevii au avut de demonstrat că poezia „Ploaia”, de Magda Isanos, aparţine genului liric. De asemenea, elevilor li s-a cerut să explice rolul cratimei sau să ofere sinonime pentru diferite cuvinte, ca de exemplu pentru cuvântul “melodia”.

Un alt subiect a constat în descrierea unei întâmplări imaginare sau reale petrecute la o competiţie sportivă.

În vreme ce unii dintre elevi au declarat pentru presă că subiectele au fost uşoare şi că nu le-au pus probleme, alţii au avut exprimări amuzante sau bizare în lucrări.

Iată câteva dintre cele mai amuzante perle culese de profesorii de limba română din lucrările elevilor care au susţinut examenul la Limba Română, prezentate de adevarul.ro:

Sinonimul cuvântului ”melodia” este ”maneaua”.

Cratima face o pauză în textul epic şi vrea să arate că poetul Magda e mai special, mult mai special.

O figură de stil este chiar numele poetului, deoarece este bărbat dar are nume de femeie, e ca la Stănescu, aşa ne zice profa la clasă.

Elementele naturii o fac pe poetă să devină mai boemă, ea se simte feerică, e mai specială decât Eminescu.

”Acum” este verb de la cuvântul ”acuma”.

Perle de la Evaluarea Naţională la Română: „Genul liric e când ploaia sună ca o liră”

Când eram pe terenul de fotbal o bunăciune fluiera şi mă susţinea. Din acea zi mi-am dat seama că o iubesc.

După ce am aflat că am pierdut meciul de fotbal mi-am luat prietenii şi am băut până nu am mai putut.

O să vin la vară să repet ca să repet meciul că eu sunt un ambiţios, nu suport ”intrigile proaste”, cum spunea Caragiale.

Textul nonliterar nu are titlu, nici autor, crecă (sic – n.r.) a fost scris de vreo ziaristă care se plictisea.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro