Joi, 25 aprilie 2024 - 7:44:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Jurnaliştii de la BBC, fascinaţi de un sat din România: ”Un singur divorţ în trei secole”


18 iulie 2017

BBC a scris un articol despre localitatea transilvăneană Biertan, care a găsit ”un remediu medieval pentru divorţ”, acesta dovedindu-se a fi foarte eficient.

Frumosul sat din România a avut ”o închisoare conjugală”, unde cuplurile care nu se mai înţelegeau erau închise chiar şi câteva săptămâni, pentru a-şi rezolva problemele. Ideea a dat roade, la Biertan fiind înregistrad doar un divorţ în peste 300 de ani.

Episcopul local era cel care îi închidea pe certăreţi în micuţa închisoare. Perechea petrecea şase săptămâni ”la răcoare”, timp în care puteau să îşi salveze căsnicia. La închisoare, cei doi trebuiau să împartă totul: aveau doar un scaun, o masă şi o pernă.

”Luteranismul, religia saxonilor tansilvăneni, guverna majoritatea aspectelor vieţii şi, cu toate că divorţurile erau permise în anumite circumstanţe – cum ar fi adulterul -, era de preferat ca perechile să încerce să îşi salveze căsnicia. Persoanele mergeau de bunăvoie la episcop, care îi închidea în închisoarea maritală pentru a se împăca”, scrie BBC.

Dacă perechea decidea să se despartă, chiar şi după săptămânile de carceră, soţul era obligat să îi plătească fostei soţii o jumătate din câştiguri. Dacă, însă, se recăsătorea şi divorţa din nou, a doua soţie nu mai avea acest drept.

”Motivul pentru care multe cupluri rămâneau împreună nu era dragostea, ci munca şi supravieţuirea”, a povestit Ulf Ziegler, preotul actual de la Biertan.

”Închisoarea maritală” este situată într-o clădire mică din apropierea bisericii fortificate din Biertan, care a fost construită în secolul al XV-lea.

Biertan este inclus în Patrimoniul UNESCO din 1993.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro