Vineri, 19 aprilie 2024 - 9:34:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Premieră în şcoala românească. Apare o nouă materie pentru elevi


25 iulie 2017

Elevii români vor urma cursuri de educaţie juridică în şcoli şi licee, urmând să efectueze şi vizite la instituţii cu răspundere în acest domeniu, pentru a înţelege mai bine dreptul civil şi penal, cât şi cum să prevină şi să combată corupţia.

Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat protocolul care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli.

Aceste instituţii ale statului vor ca elevii să îşi cunoască mai bine drepturile dar şi obligaţiile de cetăţeni.

”Conceptul de educaţie juridică în şcoli este menit să promoveze statul de drept şi democraţia în societate, în general, şi în rândul tinerelor generaţii, în special, prin comunicarea de noţiuni de educaţie juridică adaptate la nivelurile de învăţământ primar, secundar şi liceal, într-o manieră atractivă care să conţină informaţii relevante pentru elevi şi profesori”, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Educaţia juridică va fi predată în unităţile de învăţământ preuniversitar şi va conţine următoarele elemente: Constituţia României, drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, formele răspunderii juridice, unele aspecte privind organizaţii şi relaţii internaţionale, elemente de prevenire şi combatere a corupţiei.

Pe lângă latura teoretică a cursurilor, elevii vor face vizite la la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Public, la sedii ale altor autorităţi şi instituţii publice din domeniul justiţiei, precum şi la parchete şi instanţă.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro