Preşcolarii şi elevii din clicul primar şi cel gimnazial de învăţământ ar putea avea în programa şcolară disciplina „Nutriţie şi educaţie nutriţională”. Potrivit Hotnews.ro, aceasta ar urma să fie pe lista celor opţionale.
Proiectul de lege, iniţiat de PSD şi susţinut de deputaţi şi senatori de la toate partidele politice, urmează să fie votat în parlament.
„Se introduce în curriculum naţional pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, disciplina „Nutriţie şi educaţie nutriţională”, precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de personalul didactic pentru disciplina de nutriţie şi educaţie nutriţională se aprobă prin ordin comun al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Ministerului Sănătăţii”, este modificarea legislativă propusă de parlamentari.
În expunerea de motive sunt citate mai multe studii care arată o creştere îngrijorătoare a numărului copiilor obezi în România. „Un studiu efectuat în anul 2009 a arătat că 25% dintre adulţii obezi au fost supraponderali în copilărie.
Alte studii arată că supraponderabilitatea apărută la copii înainte de vârsta de 8 ani se asociază cu obezitatea mai severă la adult. (…) OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) apreciază că există 250 de milioane de obezi în lume, din care se estimează că 22 de milioane sunt copii cu vârsta mai mică de 5 ani.
În România, conform unui studiu efectuat în partea de vest a ţării, la copiii între 3 luni şi 16 ani, s-au identificat 14,7% copii obezi, frecvenţa obezităţii fiind uşor crescută la fetele de vârstă şcolară”, se arată în expunerea de motive.
În România, 3 din 10 copii şi adolescenţi sunt supraponderali şi 8% dintre ei sunt obezi. România ocupă locul al treilea în Europa în ceea ce priveşte obezitatea infantilă, mai arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Potrivit medicilor, citaţi de gandul.info, obezitatea nu apare la copii din cauza genelor, ci, mai degrabă, din cauza lipsei de responsabilitate şi de atenţie a părinţilor şi a nevoii de atenţie a copiilor. Specialiştii susţin că aceştia din urmă nu mai beneficiază de suportul emoţional necesar la vârstele fragede, ceea ce îi determină să caute aceste nevoi în mâncare.
TITLURILE ZILEI:
• O stradă importantă din Slănic s-a surpat! Specialiştii evaluează dezastrul! • Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran! • Tanăr bătut măr într-un centru comercial din Blejoi • O stradă importantă din Slănic s-a surpat! Specialiştii evaluează dezastrul! • Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran! • Tanăr bătut măr într-un centru comercial din Blejoi
O nouă disciplină în programa şcolară. Ce vor învăţa elevii la „Nutriţie”
17 noiembrie 2017
- Tags:
- disciplina,
- nutritionala,
- optionale,
- gimnazial
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
Anul - ediţia nr. 3457
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare