Ne apropiem cu paşi repezi de Crăciun, Sărbătoarea cea mai iubită şi aşteptată de noi toţi, una a veseliei, una a dorinţelor împlinite. Copiii nu mai prididesc cu scrisorile pentru Moş, părinţii cu listele pentru cumpărături sau cu planuri pentru cum vor petrece ultimele zile ale anului. Sunt însă, printre noi, şi copii care nu i-au putut spune niciodată Moşului ce-şi doresc, cât mult îl aşteaptă, cât de bucuroşi sunt că au o familie minunată şi cât de mult îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul vieţii. Unul dintre aceşti micuţi este şi Maria Antonia Pădure, din Nistoreşti, o copilă care are mai multe operaţii decât anii săi de viaţă, care abia „rupe“ cuvintele „mama“ şi „tata“, ai cărei părinţi nu s-au putut bucura nicio clipă de primul ei pas…
Este un suflet frumos, pur, dar aşezat într-o „carcasă“ plină de probleme. Doar inima şi ochii nu i-au fost afectaţi de suferinţă. Cu inima trăieşte, se luptă, iubeşte, iar cu ochii îţi vorbeşte. Şi dac-aţi şti cât de multe pot spune ochii unui copil…
Şocul unei naşteri
Să facem un arc peste timp şi s-o cunoaştem pe Maria încă din primele ei clipe. Pentru soţii Pădure, această copilă venea după două sarcini pierdute. Şi-au dorit-o enorm. Liza Pădure, mama fetei, lucra la o fabrică de salam din Sinaia, în condiţii foarte dure, însă nu şi-a anunţat sarcina încă de la început pentru că-i era teamă să nu-şi piardă locul de muncă. N-a ştiut de drepturile angajatei într-o astfel de perioadă şi nici n-a îndrăznit să ceară prea multe. A mers pe durata celor nouă luni la tot felul de controale, iar analizele şi ecografiile făcute i-au fost interpretate ca fiind foarte bune…Totul, până la naştere, când în locul unui copil perfect sănătos, cum era aşteptată Maria, a născut unul cu malformaţii, mai precis cu spina bifida. Bucuria i-a fost înlocuită cu starea de şoc, care a durat pentru mamă cam jumătate de an. „Am avut tot felul de gânduri. Mă simţeam ca o vinovată în mijlocul unei mulţimi care mă hulea şi judeca pentru copilul născut. Mi-au trecut prin minte toate întrebările, de la banalul «de ce, de ce mie?» până la «cum se va descurca acest copil după ce noi nu vom mai fi?». După ce m-am împăcat cu ideea, timp în care şi eu, şi Maria am stat numai în spitale, i-am cerut soţului ca nu cumva să abandonăm acest copil. Am avut tot felul de mustrări de conştiinţă. A fost cumplit“, ne-a mărturisit mama copilei cu o durere care nu e nici pe departe cicatrizată.
A urmat lupta pentru viaţă: a lor pe de-o parte, a Mariei de cealaltă parte. Luni întregi, fata a respirat doar cu ajutorul unui aparat, iar până la nouă luni n-a avut nicio reacţie. „A fost legumă! N-a plâns, n-a scâncit, n-a gângurit. Era o păpuşă care respira, dar numai ajutată. Într-o zi, o doamnă doctor a decis să-i ia aparatul. Am îngheţat, dar Maria mea a respirat singură. A fost un prim pas pe care l-am câştigat în lupta asta a noastră“, ne-a mai spus mama fetei.
Maria, ajutor pentru ai ei!
Ce-a urmat? Este lesne de ghicit: investigaţii, operaţii, tratamente, recuperări, toate adunate în dosare cu diagnotice, reţete, recomadări. Între timp, eroina noastră a început să facă progrese, să vorbească cu ochii, cu mimica, să silabisească „mama“ şi „tata“, să primească, dar, mai ales, să ofere iubire.
Cu un curaj nebun, soţii Pădure au mai adus pe lume doi copii: pe Cătălin(6 ani) şi Tiana Natalia (4 ani), doi micuţi sănătoşi, despre care Liza Pădure spune că i-au crescut şi-i cresc cu ajutorul Mariei. „Copilul acesta este darul nostru de la Dumnezeu. Din salariu pe care-l iau ca însoţitor pentru ea, din indemnizaţia de handicap, la care se adaugă ce câştigă soţul ca paznic, reuşim să ne acoperim nevoile de zi cu zi. Cei mici o iubesc mult, dar şi ea pe ei…“, o mărturisire care le-au umezit ochii celor doi părinţi. Nu plâng şi nu se plâng. Au puţin, dar se iubesc şi cred cu toată tăria în Dumnezeu, cel care în acelaşi timp cu încercările extrem de dure le-a dat putere şi le-a trimis alături oameni care să le fie sprijin fie moral, fie financiar. „Ne-au mai ajutat şi de la Primărie, şi vecinii, dar îngerul acestor copii pe Pământ este naşa lor, o prietenă de-a mea din copilărie. Femeia asta ne-a ajutat foarte mult! Sănătatea e tare scumpă! Nu mă întrebaţi pentru că nu ştiu să vă spun câţi bani am cheltuit pe tot ce a însemnat s-o ţinem pe Maria în viaţă şi s-o avem la stadiul de acum, dar naşa copiilor ne-a fost alături cu totul!“, a completat Liza Pădure.
Merge cu un căruţ de bebeluş „adaptat“
S-au luptat ca micuţii să nu simtă lipsurile, ca Maria să ţină cât de cât pasul cu cei de vârsta ei, să-i antreneze creierul şi, cu timpul, să mai „câştige“ de la ea noi cuvinte, noi gesturi, noi mişcări! Este înscrisă la Şcoala Specială de la Breaza, acolo unde merge de două ori pe săptămână. Acum, însă, deplasarea a devenit din ce în ce mai greoaie din cauza căruţului care dă semne să cedeze. „A fost un căruţ normal, pe care l-am folosit şi pentru Cătălin şi Tia şi, ulterior, am pus-o pe Maria pentru că s-a adaptat nevoilor ei. Trebuie să stea cu picioarele întinse din cauză că are probleme zdravene şi cu circulaţia. Numai că şi acesta cât să mai ţină...“, ne-a spus Ion Pădure.
Neajunsuri şi speranţe
Veniturile soţilor Pădure sunt modeste. El lucrează ca paznic la o pensiune din Sinaia, dar este şi om bun la toate atunci când i se cere ajutorul şi poate să mai aducă acasă un bănuţ. Dar analizele din două în două săptămâni pe care trebuie să i le facă copilei, antibioticul care costă 70 lei (în regim compensat), laptele praf, scutecele pentru ea etc, la care se adaugă şi cheltuielile casei sunt cu mult peste ceea ce câştigă ei lunar. Toţi cinci dorm într-o cameră în care au două paturi, un şifonier, un televizor şi-o sobă. Mai au o bucătărie îngustă şi şi-au închis şi antreul pentru a mai câştiga o cameră folosită pe post de hol, dar şi loc unde să ia masa. O casă extrem de mică, dar foarte caldă, unde oaspeţii sunt primiţi cu multă bucurie şi de unde sunt, cu greu, lăsaţi să plece de cei mici. Şi-ar dori s-o mai extindă, mai ales cu o baie care le-ar fi atât de necesară pentru igiena Mariei. Acum o spală în copaie.
O casă în care Moşul este aşteptat cu brad împodobit şi cu multă nerăbdare şi căruia Cătălin i-a cerut un supererou alungibil, Tia o păpuşă Elsa sau Ana, iar Maria… Maria nu i-a putut cere vreo jucărie sau altceva, dar, probabil, dacă ar putea i-ar scrie Moşului să-i aducă multă sănătate, ceea ce vrea şi pentru părinţii ei. Şi, poate, i-ar mai spune să le aducă linişte sufletească, să nu-i mai vadă zi de zi ducând grija banilor pe care trebuie să-i dea pe facturi, mâncare, dar mai ales pentru sănătatea ei. Şi-ar dori, poate, ca Moşul să facă o minune ca ea să le poată spune părinţilor cât de mult îi iubeşte şi-i preţuieşte pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce fac…
Ce putem face
Este un caz în care implicarea noastră este, de asemenea, foarte importantă. Le putem aduce celor cinci nişte Sărbători aşa cum n-au mai avut de mulţi ani încoace, ajutându-i cu bani, alimente, cu un nou căruţ pentru Maria, cu pamperşi nr.6, cu lapte praf Nestle 3+, cu recomandări pentru medici care ar putea să-i amelioreze starea acestui copil pentru care fiecare zi din viaţă este o luptă cu tăişul sabiei deasupra capului.
Cei care vor să se implice în acest caz, o pot face luând legătura cu coordonatorul Grupului „Pentru Tine“, Cristi Minculescu, fie telefonic la 0726.279.537, fie pe Facebook (pagina grupului de voluntariat „Pentru Tine!“ este publică).
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu
