Joi, 28 martie 2024 - 3:29:09
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Adolescenţii vor putea munci legal


2 iunie 2013

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică mai multe modificări ale legii 52/2001. Schimbările se referă la cei care muncesc ca zilieri. Acestea prevăd că nu doar persoanele juridice pot apela la zilieri, ci şi „persoanele fizice autorizate, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale sau intreprinderea familială”.

Proiectul prevede şi posibilitatea ca adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani să poată presta „activităţi necalificate cu caracter ocazional numai cu încuviinţarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali şi numai pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea lor fizică şi aptitudinile de care dau dovadă, fără a le fi încălcate dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, dreptul la educaţie şi periclitată starea de sănătate”.

Dacă modificările vor fi acceptate se va putea face plata inclusiv pe card bancar către zilier. De asemenea, „valoarea minimă a cuantumului remuneraţiei brute orare negociate nu poate fi sub nivelul valorii/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată”. Valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 4,44 lei/oră până în iunie 2013 şi de 4,74 lei/oră începând cu luna 1 iulie 2013.

Proiectul este în dezbatere publică până pe 7 iunie şi va ajunge apoi în Parlament.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro