Joi, 25 aprilie 2024 - 8:40:41
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


BAC 2013/ Măsuri anticaniculă în centrele de examen


21 iunie 2013

Inspectoratele şcolare vor trebui să ia mai multe măsuri anticaniculă în centrele în care în aceste zile se desfăşoară prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2013, printre acestea numărându-se asigurarea ventilaţiei corespunzătoare în sălile de examen şi asistenţa medicală permanentă.

 

"În centrele de examen şi de evaluare trebuie menţinut un sistem de ventilare corespunzător, în funcţie de posibilităţile şi dotările spaţiilor respective. De asemenea, este necesară asigurarea apei potabile pentru candidaţi şi membrii comisiilor, respectiv a asistenţei medicale, pe toată durata desfăşurării probelor de examen", a declarat pentru Agerpres, inspectorul general adjunct al IŞMB, Florian Ionel Lixandru.

Candidaţii la examenul de Bacalaureat susţin între 17 şi 21 iunie proba de evaluare a competenţelor digitale.

Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se va desfăşura între 25 şi 28 iunie.

Pe 1 iulie vor începe probele scrise cu limba şi literatura română, care va fi urmată în 2 iulie de proba la limba maternă şi în 3 iulie de proba obligatorie a profilului. Proba scrisă la alegere a profilului şi specializării se va da pe 5 iulie, iar rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12,00. În aceeaşi zi, până la ora 16,00, se vor putea depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 9 şi 11 iulie, iar afişarea rezultatelor finale pe data de 12 iulie.

Cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2013 va începe în perioada 15 - 19 iulie cu înscrierea candidaţilor.

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro