Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:07:54
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


1913-2013, un secol de istorie românească


15 august 2013

Organizarea Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” la Vălenii de Munte-2013 ne conferă privilegiul de a explora în profunzime evoluţia societăţii româneşti în ultimul secol al existenţei sale. Putem urmări astfel, cu ochii şi mintea savantului, marile probleme ale societăţii, frământările, răspunsurile şi, mai ales, izbânda sau eşecul României. Putem deci încerca să ne plasăm în anul 1913, an de graţie pentru România, o ţară tânără, cu 36 de ani de independenţă, care reuşeşte să se impună în arealul atât de tumultuos al Balcaniei, să instaureze pacea şi, mai ales, să aducă la Bucureşti delegaţiile tuturor statelor aflate în conflictul balcanic.

            De remarcat faptul că, pentru prima dată în istoria acestor state, se încheie un tratat de pace fără participarea marilor puteri, iar rolul de mediator este al României, prin Ministrul său de Interne, ploieşteanul Take Ionescu.

            Deşi poziţia sa politică nu corespundea cu cea a guvernului, Nicolae Iorga a înţeles coordonatele epocii, s-a înrolat în data de 5 iulie 1913 în armată şi a trecut Dunărea în Bulgaria. De acolo, de pe front, el va transmite numeroase însemnări, publicate în ziarul „Neamul Românesc”. Din păcate, Cursurile de Vară de la Vălenii de Munte nu s-au mai ţinut în acel an , deşi istoricul anunţase temele încă din 12 iunie, iar pregătirile se făcuseră din primăvară. Nicolae Iorga anunţase un ciclu de prelegeri sub titlul „Ce este balcanologia”, susţinute de el. Mai erau preconizate cursuri susţinute de Constantin Moisil, „Monede tracice, dacice şi balcanice”, de Alexandru Lapedatu, „Monumentele noastre”, de Vasile M. Kogălniceanu, „Chestia rurală”, de Virgil Bărbat, precum şi patru conferinţe: „Educaţia în complexul cultural”; „Starea actuală”; „Nevoia unui ideal cultural nou”; „Şcoala şi nevoile ei actuale”.

            Deşi cursurile nu s-au mai ţinut, Nicolae Iorga a fost deosebit de activ în perioada următoare, militând pentru stingerea animozităţilor dintre beligeranţi, susţinând că sensul campaniei din Bulgaria era un exerciţiu şi prefigura adevărata campanie care trebuia să aibă loc în Ardeal.

            Acum, la un secol distanţă, organizatorii Cursurilor de la Vălenii de Munte din acest an îşi propun, pe de o parte, să evoce evenimentele din 1913, pe care să le evalueze la adevărata lor semnificaţie, iar pe de altă parte, să reia tematica nedezbătută în 1913.

Deschiderea festivă a Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga”, ediţia 2013, va avea loc la Centrul Cultural Vălenii de Munte, duminică, 18 august, ora 10.

 Vor rosti alocuţiuni: Florin Constantin, primarul oraşului Vălenii de Munte, ing. Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Marius Sersea, prefectul judeţului Prahova, Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Victor Ponta, prim-ministrul României, Crin Antonescu, preşedintele Senatului României, Daniel  Constantin Barbu, ministrul Culturii, acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, prof. dr. Andrei Marga, acad. Valeriu Matei. Tot în prima zi se vor depune  flori la bustul Savantului şi se va dezveli bustul  lui Gheorghe Ionescu Şişeşti.

Va urma o masă rotundă, intitulată „1913 – 2013, un secol de istorie românească”. Participă: - acad. Dan Berindei şi acad. Valeriu Matei, preşedintele Institutului Cultural Român din Chişinău.  La Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” se va vernisa expoziţia de bannere „Mihai Eminescu”, realizată de Institutul Cultural Român din Chişinău.  Seria dezbaterilor va continua cu masă rotundă, pe tema: Conferinţa lui Nicolae Iorga din 1940, de la Liga Culturală: <Ce a fost la 24 Ianuar şi ce trebuie să fie azi>. Actualitatea acestei conferinţe din perspectiva revizuirii Constituţiei actuale.

Participă: acad. Valeriu Matei, prof. univ. dr.Petre Ţurlea, avocat Iosif Friedmann – Nicolescu

Ziua se va încheia cu mai multe  prezentări: volumul „Mihai Eminescu – dicţionar enciclopedic”, CD-ul Rămâi iubirea mea, rămâi”, pe versuri de Nicolae Dabija (eveniment realizat cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani a scriitorului basarabean ), volumul „Covoare basarabene” şi  volumul de versuri „Cruciada balcanică” şi  CD-ul „Pietre albe, pietre negre” ale poetului Valeriu Matei şi un recital de poezie realizat de actorul Nicolae Jelescu, pe versurile poetului Valeriu Matei.

Programul Cursurilor din acest an cuprinde numeroase alte prelegeri, conferinţe, mese rotunde, expoziţii, lansări de carte, vizite la obiective istorice din zonă, spectacole. Şi-au anunţat participarea, pe lângă cei menţionaţi mai sus, personalităţi marcante din întreg arealul românesc, respectiv R.Moldova, Bucovina de Nord, Serbia, Bulgaria, România: Alexandrina Cernov, Vasile Tărâţeanu, Eugen Simion, Ioan Scurtu, Stevan Mihailov, Jasmina Glisici, Lucian Marina, Ilie Baba, Valentin Mic, Ion Bulei, Ecaterina Andronescu, Ioan Lăcătuşu, Ivo Gheorghiev, Nicolae Marinov Pacev, Şerban Tanacioca, Constantin Mănescu, Răzvan Theodorescu, Ion Donoiu, Cristian Hera, Remus Pricopie, Călin Hoinărescu, Andrei Pippidi, Constantin Manolache, Nicolae Boaru, Constantin Găucan, Laura Maria-Albani, Dimitrie Leonida, Horia Toma, ş.a.

Iată şi câteva dintre prelegeri şi teme de dezbatere: ”Şcoala şi nevoile ei actuale”, „Învăţământul naţional: tradiţie şi noutate. Reformele lui Spiru Haret”, „Academia de ştiinţe şi arte a Românilor din Serbia şi Societatea de limba română din Voievodina, 50 de ani de rodnică activitate în slujba limbii române”, „Biblioteca Mănăstirii Hurezi în vremea voievodului Constantin Brâncoveanu”, „Lumea balcanică la începutul secolului XX. Războaiele balcanice”, „Nicolae Iorga şi războaiele balcanice”, „Consecinţele regionalizării pe criterii etnice asupra românilor din Covasna, Harghita şi Mureş”, „Titu Maiorescu – om politic”,

 „Despre comunitatea românească din Serbia. Probleme actuale”, „Românii din Bulgaria. Trecut. prezent şi viitor, „Documentele redeşteptării macedo-române”, „Circulaţia monetară în spaţiul balcanic”, „România, de la războaiele balcanice la Marea Unire”, „Jos franţuzomanii! Jos asasinii! Elemente pentru o radiografie a naţionalismului lui Nicolae Iorga", „Rădăcini balcanice comune în arhitectură”, „Ce sunt Balcanii? Ce este sud-estul european? O discuţie geopolitică”.

Cursurile Universităţii de Vară ”Nicolae Iorga” se încheie în ziua de 23 august, cu o festivitate de premiere a cursanţilor.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro