Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:02:38
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Vin ajutoarele de la UE


27 septembrie 2013

ASSC Ploieşti va începe, de la 1 octombrie, distribuirea ajutoarelor alimentare provenite din stocurile Uniunii Europene.


Beneficiarii ajutoarelor alimentare sunt:

  • Familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la un venit minim garantat acordat în baza L 416/2011 – 599 persoane
  • Şomerii câte beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor L 76/2002-  2293 persoane
  • Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/ luna – 3536 persoane
  • Persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii,   instituţionalizate 9.675 persoane


    Având în vedere numărul mare de beneficiari, 16.103  persoane, reprezentanţii ASSC au început să trimită invitaţii în  ordine alfabetică persoanelor beneficiare ale acestor ajutoare alimentare.
    La ridicarea produselor trebuie prezentat obligatoriu actul de identitate al beneficiarului în original(C.I., B.I., C.N.).
    În condiţiile în care beneficiarul  nu se poate deplasa, atunci se poate delega o altă persoană ce va prezenta actul de identitate în original atât al beneficiarului, cât şi al împuternicitului.Atenţie! Este important ca beneficiarii sau reprezentanţii acestora să se prezinte la ridicarea produselor cu invitaţia primită  şi cu plicul în care a venit invitaţia.
    Vă prezentăm lista cu ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană pe care le vor primi cei îndreptăţiţi.

Nr. Crt

Aliment

Venit Minim Garantat

Persoane cu handicap

Pensionari

Someri

1

faina

 15 kg

16kg

16kg

16 kg

2

Malai

8kg

9kg

9kg

9kg

3

Paste fainoase

1kg

0.5kg

0.5kg

0.5kg

4

Ulei

6 litri

5 litri

5 litri

5 litri

5

Rosii in bulion

1.6kg

0.8kg

0.8kg

0.8kg

6

Zacusca

0.8kg

0.4kg

0.4kg

0.4kg

7

Conserva carne

0.6kg

0.3kg

0.3kg

0.3kg

8

Miere

0.5kg

0.25kg

0.25kg

0.25kg

9

Zahar

2kg

3kg

3kg

3kg

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro