De aproape 13 ani, un specialist în energie nucleară din Germania trăieşte retras, într-un cătun din Munţii Apuseni. Baade Klaus sau Badea Klaus, cum îl numesc cei 10 locuitori ai cătunului Ruseşti, comuna Bulzeştii de Sus din judeţul Hunedoara, este născut în Germania. Nici măcar un strop de sânge românesc nu curge prin venele „teutonului” şi totuşi, când spune „acasă”, Klaus se referă la grupul de case pierdut printre pădurile de la poalele Muntelui Găina.

În fiecare dimineaţă, privind soarele care răsare din spatele crucii aflate pe vârful Muntelui Găina, în căsuţa sa de lemn din cătunul uitat de lume, un neamţ simte „cum îi curge timpul printre degete”. Ăsta este cel mai frumos sentiment pe care îl descrie Klaus, extrem de metaforic, pentru un fost inginer.

„Ambasada Germaniei” de la Ruseşti

Drumul care porneşte din Baia de Criş se termină practic în Bulzeştii de Sus, la pescărie. De acolo, pe Valea Găinii, şerpuieşte un drum forestier destul de prost ingrijit. Aceea este singura cale de acces spre satul Ruseşti, situat la poalele Muntelui Găina. De pe vale, unde poate fi lasată maşina, călătorul se deplasează pe jos încă aproape un kilometru, pentru a putea vizita oaza de linişte a lui Badea Klaus. Vara, când drumul este uscat se poate ajunge la casa neamţului şi cu o maşină de teren. „Nu am televizor, radio şi nici un alt instrument care să mă ţină legat de lumea civilizată. Nu mă interesează ce se întămplă în lume. Eu sunt liniştit aici. E aşa de frumos, de parcă Dumnezeu a făcut prima data Ruseştiul. Aici e grădina adevărată a Raiului”, sustine Klaus şi, privind în jur, nu putem să nu-i dăm dreptate. Stând pe prispa casei de lemn, al cărei interior l-a păstrat aşa cum a fost amenajat înainte de a o cumpăra, se vede în zare, semeţ, Bulzul Bulzeştilor. În faţă, se înalţă Muntele Găina, iar de jur împrejur, orizontul este proiectat pe crestele domoale şi împădurite ale Munţilor Apuseni.

De la puterea atomului, la liniştea muntelui

L-am deranjat pe badea Klaus în oaza lui de linişte din Ruseşti. Dormea la ora prânzului, ceea ce, am aflat ulterior, nu era ceva obişnuit pentru el. O vecină ne-a spus ca „neamţul” doarme pentru că trei nopţi la rând a stat la căldare, să facă ţuica de mere, care se fierbe primăvara când fructele fermentate au lăsat maximum de zahăr în borhot. Vecina a bătut la uşă şi la fereastră şi, într-un târziu, în pragul casei de lemn a apărut şi teutonul aciuat prin Ţara Moţilor. Firescul cu care femeia l-a trezit pe Klaus ne-a făcut să înţelegem imediat că deşi născut undeva, în Occidentul mult mai civilizat, Badea Klaus este, după 13 ani, de când locuieşte în Ruseşti, un om al locului.S-a integrat atât de bine în comunitate, încât puţinii localnicii care au mai rămas prin vârful muntelui îl tratează ca pe unul de-al lor. Baade Klaus s-a născut în urmă cu mai bine de cincizeci de ani, in Germania. A muncit la un institut de cercetări nucleare, până într-o zi, când a conştientizat că munca sa poate fi periculoasă pentru omenire. Acel moment a fost primul de natură să-i schimbe viaţa. Şi-a dat demisia din institut şi s-a specializat în dulgherie. Al doilea moment crucial din viaţa lui Klaus a fost o excursie în Romania la invitaţia unui bun prieten, Dan Bulz din Brad. Klaus ţine întotdeauna să precizeze cui îi datorează el „românizarea”. Când a ajuns la Brad neamţul s-a îndrăgostit instantaneu de locurile şi oamenii de aici. „Am simţit că aici e locul meu, că aici mă simt bine. Că oamenii aceştia care ştiu să se bucure, să râdă, să glumească, chiar dacă au multe probleme sunt mai aproape de mine decât nemţii”, susţine Klaus, într-o română inteligibilă. Repede neamţul şi-a făcut prieteni în Brad şi fiecare reîntoarcere a sa pe malul Crişului Alb era prilej de bucurie, pentru că Badea Klaus era întotdeauna vesel şi comunicativ. Într-una din excursiile în împrejurimile Bradului împreuna cu prietenii, a ajuns în Bulzeşti, la poalele Muntelui Găina. Cu preţul muncii sale pe o saptămână, în Germania, şi-a cumpărat o casă şi aproape 20 de hectare de teren. Din acel moment, s-a declarat moţ şi a spus că acolo e pentru el „acasă”.

„Nebunul” din Germania

 Pentru ca doreşte foarte tare să dobândească cetăţenia româna, Klaus a încercat să-şi găsească de lucru. A vrut să se angajeze dulgher la o firmă din Brad. Îi place foarte mult să povestească cum a fost respins de medicul psihiatru la testele pentru angajare. Râde şi acum hâtru când îşi aminteşte. „Doctoriţa completa nişte dosare. M-a întrebat, fără să se uite la mine: Numele şi prenumele? - Baade Klaus, am răspuns eu. Tot fără să se uite la mine, a continuat: Data şi locul naşterii? Cand am spus că sunt născut în Germania şi că locuiesc acolo, s-a uitat, în sfarşit, la mine şi a întrebat: - Tu vrei să te angajezi în România? - Da, am răspuns eu. - Şi vrei sa-ţi dau eu adeverinţă că eşti normal?”. Klaus începe să râdă la amintirea discuţiei cu medicul psihiatru. Până în final, nu a primit adeverinţa, pentru că nu era normal, în viziunea medicului, ca un neamţ să vină să muncească în România. Nu s-a mai angajat, dar nu a înţeles niciodată de ce era considerat anormal, pentru că vrea să muncească. Înainte muncea în Germania, câteva luni pe an, apoi se întoarcea acasă, unde-l aşteaptau vecinii lui să taie porcul, să aranjeze fânul sau să facă ţuica, ca unul de-al locurilor. Acum nu mai e nevoit să plece de la Ruseşti, pentru că statul german îi trimite o pensie. „Nu-s prea mulţi bani în Germania, vreo 500 de euro, dar aici cu banii ăştia sunt baron local”, povesteşte Klaus.Vecinii, de fapt cei 10 oameni care mai trăiesc în cătunul din Apuseni, îl iubesc foarte mult pe Klaus. „Noi ne mai certăm între noi, aşa ca vecinii, dar neamţul e prieten cu toată lumea. Niciodată nu a avut nimic de împarţit cu nimeni. De când a venit aici îi ajuta pe toţi. E român de-al nostru, numai că vorbeşte si nemţeşte”, spune despre Badea Klaus, Ioan Rus, un vecin care stă pe dealul de vizavi. Atât de des venea Klaus în România, încât devenise un personaj cunoscut la punctele de frontieră. Era celebru în special pentru faptul că purta în paşaport poza lui Avram Iancu şi, când era întrebat de vameşii maghiari cine-i în poză, răspundea prompt şi fară ezitare: „Bunicu'”. Sunt foarte multe amintirile pe care prietenii lui Klaus le povestesc cu plăcere. El râde întotdeauna când aude poveştile ale căror erou este, pentru că voioşia şi glumele românilor sunt principalul motiv pentru care Klaus s-a hotărât să rămână în Ruseşti. „Aici mâncarea are gust, oamenii trăiesc unii pentru alţii, se ajută între ei, sunt mult mai buni decât în Germania”, este de părere „nepotul lui Avram Iancu”. Klaus se laudă oricui îi trece pragul cu „moşia” sa. „Sunt proprietar, am teren, am casă, dar am şi o peşteră. Nu cred că mai există un neamţ care să aibă o peşteră!”, se laudă, în glumă, Klaus. Un german, crescut în confortul occidental, a ales să-i curgă timpul printre degete la Bulzeşti.