Miercuri, 24 aprilie 2024 - 8:21:18
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Amenzile pentru lipsa rovinietei, tipărite în 30 de zile


8 mai 2012

rovinietaCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a redus la o lună perioada de întocmire a proceselor verbale de constatare a contravenţiei pentru circulaţia fără rovinietă valabilă, scrie rtv. net.

Astfel, la data de 2 mai 2012 au fost generate şi transmise spre comunicare procesele verbale pentru contravenţiile constatate până la data de 31 martie 2012. Totodata, CNADNR intenţionează ca până la 20 mai 2012 să reducă la circa 2-3 săptămâni perioada de întocmire a proceselor verbale pentru lipsa rovinietei. "Precizăm că în conformitate cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, iar comunicarea se poate face într-un interval de 30 zile de la întocmire", informează CNADNR. Circulaţia pe drumurile naţionale şi autostrăzile din România fără rovinietă valabilă reprezintă contravenţie şi se sancţionează potrivit legii cu amendă contravenţională şi tarif de despăgubire


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro