Marţi, 16 aprilie 2024 - 11:09:31
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Aplicaţia Google Trafic, disponibilă şi pentru drumurile din România


24 iunie 2012

gogleŞapte noi ţări, printre care şi România, dispun de ieri de sistemul de verificare a stării traficului furnizat de Google, care poate fi accesat direct de pe smartphone.

Una dintre cele mai populare aplicaţii pentru telefoanele inteligente, Google Trafic, este de ieri disponibilă şi în România. Prin intermediul acestui serviciu, utilizatorii de smartphone-uri, fie acestea dotate cu sistem de operare Android sau iOS, pot verifica în timp real cât de aglomerate sunt drumurile din Capitală.

În plus, şoferii pot urmări şi valorile de trafic  de pe autostrăzile din ţara noastră, adică A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa şi porţiuni din A3, adică tronsonul dintre Câmpia Turzii şi Gilău.Totodată, sistemul poate fi accesat şi de pe orice computer.

Pentru a avea acces la acest serviciu, nu trebuie decât să intri pe Google Maps, opţiunea Trafic. Drumurile cele mai aglomerate sunt marcate cu roşu, iar cele marcate cu verde sunt recomandate pentru a ajunge mai repede la destinaţie. De asemenea, reprezentanţii companiei au mai precizat că fiecare şofer poate contribui la acurateţea informaţiilor, folosind Google Navigation de pe dispozitivele mobile, atunci când se deplasează cu maşina.

Hărţile Google şi-au extins acoperirea serviciului de vizualizare a condiţiilor de trafic în timp real, pentru a include şapte noi ţări: Belarus, Estonia, Letonia, Mexic, Peru, România şi Africa de Sud, după cum au precizat reprezentanţii companiei într-un comunicat. Pe lângă aceste noi adăugiri, Google a îmbunătăţit şi a extins acoperirea pentru mai multe drumuri în 19 ţări şi regiuni, unde datele de trafic erau deja disponibile: Australia, Belgia, Brazilia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Israel, Italia, Japonia, Elveţia, Noua Zeelandă, Puerto Rico, Rusia, Spania, Suedia, Taiwan şi UK.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 16 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro