Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:51:51
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Curse aeriene afectate de ceaţă


19 noiembrie 2012

Şapte curse aeriene care ar fi trebuit să aterizeze sau să decoleze, luni dimineaţă, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca sunt afectate de ceaţă, unele având întârzieri între patru şi opt ore, altele fiind anulate sau redirecţionate.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au declarat că sute de pasageri au fost afectaţi.

Potrivit site-ului Aeroportului International Cluj-Napoca, cursa de la Madrid a companiei Wizz Air, care trebuia sa aterizeze luni dimineata la ora 01.40, va ajunge in jurul orei 10.30, cu o intarziere de peste opt ore, in timp ce zborul de la Bucuresti al companiei Tarom care urma sa aterizeze la Cluj la ora 8.40 este intarziat.

De asemenea, cursa aeriana Tarom care trebuia sa decoleze spre Bucuresti la ora 6.15 a fost redirectionata la Sibiu, iar pasagerii au fost dusi pana acolo cu autobuze puse la dispozitie de aeroport.

Cursa spre Munchen a companiei Lufthansa care trebuia sa plece la ora 6.40 a fost anulata, in timp ce doua zboruri ale companiei Wizz Air au intarzieri de peste patru ore, primul fiind spre Luton, care trebuia sa decoleze la ora 6.40 si cel spre Paris – Beauvais la ora 6.50.

Totodata, a fost amanata si cursa Tarom / Austrian Airlines care trebuia sa decoleze de la Cluj-Napoca sper Viena la ora 9.05. Si duminica au fost afectate de ceata cel putin zece curse aeriene care ar fi trebuit sa decoleze sau sa aterizeze pe Aeroportul International Cluj-Napoca.

Meteorologii au avertizat, luni dimineata, ca in judetele Alba, Mures, Sibiu, Brasov, Harghita, Covasna si Cluj este ceata, vizibilitatea fiind redusa sub 200 de metri si izolat sub 50 de metri.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro