Vineri, 19 aprilie 2024 - 12:23:55
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Reabilitare termica pe bani europeni


18 iulie 2012

reabilitareProgramul are în vedere eficentizarea termică a blocurilor construite până în 1990, în care locuiesc persoane cu venituri de până la 500 de euro pe membru de familie.
Beneficiarii vor suporta 40% din cheltuielile pentru izolarea blocurilor, iar restul de 60% vor fi acoperite din bani europeni şi de la bugetul de stat.

Blocurile de locuinţe construite în perioada 1950 - 1990 în municipiile reşedinţă de judeţ vor intra, începând din această toamnă, într-un program pilot la nivel naţional de reabilitarea termică, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), din fonduri europene. MDRT a finalizat negocierile cu Comisia Europeană pentru finanţarea, prin Programul Operaţional Regional (POR), a investiţiilor menite să crească eficienţa energetică a blocurilor. Programul se adresează exclusiv clădirilor în care locuiesc familii cu venituri de până la 500 de euro pe membru de familie şi categoriilor sociale vulnerabile. Prin această schemă de finanţare, beneficiarii, respectiv asociaţia de proprietari şi autorităţile locale, vor suporta 40% din cheltuielile legate de izolaţia termică a blocurilor. Restul de 60% este contribuţia din fondurile nerambursabile ale FEDR şi din bugetul de stat. În municipiul Braşov, 97 de blocuri ar putea intra în acest program de eficientizare termică pe bani europeni.

Buget de 304 milioane de euro pentru eficientizarea termică

Apelul de proiecte pentru eficientizarea termică a blocurilor prin POR se lansează în această toamnă. Programul are în vedere eficentizarea termică a blocurilor construite până în 1990, în care locuiesc persoane cu venituri de până la 500 de euro pe membru de familie. Bugetul total al schemei de finanţare este de 304 milioane de euro, dintre care 150 de milioane de euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 154 milioane de euro reprezintă contribuţia de la bugetul de stat, contribuţia autorităţilor publice locale şi a asociaţiilor de proprietari. Potrivit negocierilor dintre CE şi MDRT, beneficiarii vor suporta 40% din cheltuielile pentru izolarea blocurilor. Restul de 60% vor fi acoperite din bani europeni şi de la bugetul de stat. Ratele de cofinanţare ale autorităţilor publice locale şi ale asociaţiilor de proprietari vor fi stabilite în funcţie de proporţia în clădire, a familiilor cu venituri reduse. Astfel, dacă mai mult de jumătate din familiile din clădire au venituri sub 150 de euro pe membru, contribuţia asociaţiei de proprietari va fi de 10% din valoarea cheltuielilor pentru izolaţie, iar autorităţile locale vor plăti 30%. Dacă mai mult de jumătate din familiile din clădire au venituri de sub 350 de euro pe membru, asociaţia de proprietari va suporta 20% din cheltuieli, iar autoritatea locală, 20%. În cazul în care au proprietarii au venituri de sub 500 de euro, contribuţia lor va fi de 30%, în timp ce autoritatea locală va suporta 30% din cheltuielile pentru eficientizarea energetică.

97 de blocuri din municipiu, propuse pentru programul MDRT

Primăria a pregăteşte deja documentaţia pentru un număr de 97 de blocuri vechi, construite între 1950 şi 1990, pe care să le reabiliteze termic cu sprijinul MDRT, cu bani europeni. În acest moment se lucrează la documentaţia pentru proiectarea lucrărilor, urmând ca în Consiliul Local să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici. „Se lucrează deja la proiectare, astfel încât după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, să putem trimite documentaţia la MDRT, în vederea obţinerii finanţărilor din fonduri europene”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al primăriei.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro