Aceasta, din fragedă pruncie, luând asupra ei jugul Domnului Hristos, îşi petrecea viaţa sub canonul unei mănăstiri care se afla la hotarele perşilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi.
În zilele lui Diocleţian, un guvernator numit Selim prigonea creştinii; pentru aceasta călugăriţele au ieşit din mănăstire, însă fericita Fevronia neputând să fugă, zăcea în pat bolnavă. Dusă la guvernator, a fost chinuită cumplit şi văzând-o neclintită în credinţă, i-au tăiat capul.
Lisimah nepotul dregătorului, fiind născut din mamă creştină, socotea o grea nenorocire mucenicia aceasta şi a plâns cu amar moartea Sfintei. Apoi a poruncit să-i ia moaştele şi să le ducă în mănăstirea ei, iar acolo s-a adunat adunare mare de episcopi, monahi şi popor, care au îngropat trupul ei cu laude şi cu cântâri.
