Duminică, 20 august 2017 - 8:53:05
EUR
EURO = 4.5883 RON
Moneda euro a crescut
USD
USD = 3.9066 RON
Dolarul american a scazut
rss
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş


15 septembrie 2014

Acest Ierarh Sfânt s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza Dalmaţiei, dintr-o familie de creştini valahi şi din botez se numea Iacob. Rămânând orfan de mic, mama sa i-a dat o creştere aleasă şi când avea cincisprezece ani, a fost chemat de Hristos la Sfânta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului, din localitatea Ohrida. După cinci ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator şi după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima marelui şi îngerescului chip, cu numele de Iosif. Aici s-a nevoit mulţi ani, împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni, deprinzând meşteşugul luptei duhovniceşti, postul desăvârşit, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia. Făcându-se sihastru în pădurile din împrejurimi, a ajuns la măsura desăvârşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite, care se lucrează cu mintea, în inimă.

Pentru sfinţenia vieţii sale, avea darul facerii de minuni, vindecând multe boli, în deosebi pe cei ologi şi pe cei cu grele suferinţe trupeşti. Văzându-l umbrit de darul Duhului Sfânt, părinţii l-au chemat în obşte, pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcându-l preot, l-au rânduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Iscusit povăţuitor de suflete, ajungând vestit până la patriarhul de la Constantinopol, a fost rânduit egumen al mănăstirii Sfântul Ştefan din Adrianopol şi apoi egumen în Mănăstirea Cutulmuş, din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti.

Se retrage la linişte, în preajma Mănăstirii Vatopedu, dar răposând mitropolitul Timişoarei, românii din Banat, l-au ales păstor, deşi avea optzeci de ani, fiind vestit în toate ţările balcanice şi cinstit, ca Sfânt, încă din viaţă. Hirotonit arhiereu, în anul 1650 şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei, s-a dovedit mare apărător al ortodoxiei, mângâind şi povăţuind către Hristos, timp de trei ani. Tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune, a făcut şi unele minuni, punând mâinile pe capul credincioşilor. A stins cu rugăciunea focul ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei, căci ieşind din biserică cu Sfintele Taine, în mâinile sale şi rugându-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul.

În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, se retrage la Mănăstirea Partoş şi după trei ani, îşi dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos şi este canonizat la 7 octombrie, 1956.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(247 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Ati fost victima unui accident de circulatie? Noi va ajutam sa obtineti banii cuveniti din asigurarea RCA

Din aceeaşi categorie:





















































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


Scoala de Arte Frumoase Ploiesti

Clinica medicala Elit Medical din Ploiesti

Stomatologie Pediatrica - Clinica Stomatologica Copii

Cristi Cimpeanu foto



Horoscopul zilei

BERBEC TAUR
berbec Inspiratia si creativitatea va pot fi foarte folositoare la locul de munca sau in afaceri. Profitati de acest context favorabil pentru a rezolva chestiuni dificile intr-un mod original!Sfaturile unei persoane mai in varsta din familie v-ar putea ajuta sa evitati greseli costisitoare.Ar fi bine sa nu ii faceti reprosuri partenerului de viata si sa aveti mai multa rabdare cu membrii mai tineri ai familiei! taur Contextul astral al zilei este favorabil realizarilor importante pe plan social si din punct de vedere material. Eastrolog.ro va recomanda sa profitati de ocaziile care apar azi, pentru ca aveti sanse sa obtineti castiguri frumoase. Este o zi buna pentru a va ocupa de rezolvarea problemelor casnice pe care le-ati amanat in ultima vreme.In relatiile cu famila ar fi bine sa dati dovada de rabdare si diplomatie
GEMENI RAC
gemeni S-ar putea sa intampinati dificultati la locul de munca sau in afaceri, din cauza unei probleme financiare care va impiedica sa va puneti planurile in aplicare. Va recomandam sa va pastrati calmul, ca sa nu aveti probleme de sanatate cauzate de stres. Ar fi bine sa tineti cont de sfaturile unei persoane apropiate care incearca sa va redea buna dispozitie. rac Este posibil sa simtiti nevoia sa rupeti monotonia si sa faceti ceva iesit din comun. Puteti incerca un gen nou de distractie, cu conditia sa nu implice riscuri serioase.Este o zi buna pentru a face diverse schimbari in locuinta sau pentru a calatori.Va sfatuim sa nu cheltuiti sume mari fara sa va consultati cu partenerul de viata, pentru ca altfel riscati sa se ajunga la cearta.
LEU FECIOARĂ
leu Aveti ocazia sa faceti o schimbare importanta in plan profesional sau in afaceri. S-ar putea sa fiti avansat la locul de munca sau sa va pregatiti sa incepeti o afacere noua.Partenerul de viata ar putea fi nemultumit din cauza ca aceasta schimbare risca sa va lase mai putin timp pentru viata de familie.Va sfatuim sa nu luati hotarari in graba, ca sa nu regretati mai tarziu. fecioara In prima parte a zilei este posibil sa primiti o veste neplacuta de la o persoana apropiata si sa fiti nevoit sa va schimbati programul. S-ar putea chiar sa plecati intr-o calatorie. Va puteti baza pe intelegerea si sprijinul partenerului de viata, care va ajuta sa treceti mai usor peste dificultatile zilei.Va sfatuim sa va odihniti mai mult.
BALANŢĂ SCORPION
balanta In prima parte a zilei este posibil sa fiti indispus si sa nu aveti chef sa va ocupati de chestiuni profeionale sau de afaceri. Sunt contraindicate si intalnirile cu prietenii.Va sfatuim sa nu va ocupati de mai multe treburi in acelasi timp.Se pare ca aveti tendinta sa promiteti mai mult decat puteti face si riscati sa ajungeti in situatia de a nu va respecta promisiunile. Incercati sa fiti cat mai realist scorpion Este posibil sa fiti invitat la o intrunire cu persoane apropiate si sa fiti nevoit sa faceti cheltuieli neplanificate.Aveti sanse sa gasiti o solutie ingenioasa pentru o problema pe care ati tot amanat-o.Este o zi buna pentru a finaliza diverse activitati casnice incepute in ultima vreme
SĂGETĂTOR CAPRICORN
sagetator In prima parte a zilei este posibil sa faceti o calatorie care va prilejuieste cateva realizari neasteptate in plan social si din punct de vedere financiar.Sunt sanse sa vi se propuna un loc de munca sau o afacere care v-ar putea aduce venituri frumoase. Pentru a lua o decizie, puteti sa va bazati pe intuitie dar va sfatuim sa nu va grabiti. Puteti petrece o seara relaxanta impreuna cu cei dragi capricorn Este posibil sa aiba loc un eveniment neasteptat la locul de munca sau in afaceri. Ar putea fi vorba despre un conflict intre colegi sau parteneri, pornind de la o nemultumire mai veche a unuia dintre ei.Daca dovediti ca sunteti impartial, sunt sanse sa contribuiti la dezamorsarea conflictului.Puteti rezolva destul de usor o problema care v-a dat bataie de cap in ultima vreme, daca incercati sa o abordati altfel decat pana acum
VĂRSĂTOR PEŞTI
varsator S-ar putea sa fiti tentat sa faceti cheltuieli neplanificate, cu care partenerul de viata nu este de acord. Daca va pastrati calmul si evitati o cearta, puteti gasi impreuna o solutie de compromis. In a doua parte a zilei este posibil sa primti un telefon sau un mesaj in urma caruia decideti sa va schimbati programul pentru ziua urmatoare. Ar putea fi vorba despre o calatorie in interes profesional sau de afaceri, care nu suporta amanare.Va sfatuim sa fiti prudent si sa nu va asumati riscuri inutile. pesti In prima parte a zilei este posibil sa aflati ca urmeaza sa primiti o suma de bani sau alt beneficiu material la care nu v-ati asteptat. Ar putea fi vorba despre un premiu, o prima, o mostenire etc.Daca intampinati dificultati de comunicare cu colegii sau cu prietenii, eastrolog.ro va sfatuieste sa nu insistati si sa amanati rezolvarea chestiunilor importante.Dupa-amiaza se intrevede un drum scurt impreuna cu o persoana apropiata.
Sursa: www.eastrolog.ro



ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 august 2017
Autentificare
Responsive website newspaper by eng. Constantin Ianc
stiriactuale.ro