Acest Sfânt a fost din Sevastia Capadociei şi a trăit în zilele împăratului Diocleţian. Pentru faptele lui cele bune şi pentru smerenie, a fost sfinţit episcop în Pidahtoea, dar fiind prins de dregătorul Filomarh, împreună cu cei zece ucenici ai săi şi răbdând multe chinuri împreună cu ei, şi-a primit sfârşitul prin sabie.
Înainte de a fi ucis, Sfântul l-a rugat pe dregător să-l ducă la mănăstirea unde a vieţuit şi acolo să fie omorât. Această dorinţă i-a fost împlinită, dar aici nu şi-a mai aflat ucenicii, pentru că ei fuseseră prinşi şi ucişi mai înainte. În schimb, l-a întâmpinat o cerboaică pe care o crescuse de mică şi care acum stătea plecându-şi capul la picioarele Sfântului. Fericitul a zis către ea: „Te-au lipsit de fraţi, păgânii, iar acum vei rămâne şi fără de acela care, odinioară te-a hrănit. Dumnezeul veacurilor să nu te dea pe tine, nici seminţia ta spre vânare vânătorilor, ci tu şi seminţia ta aşa să fiţi, încât în toţi anii, la pomenirea noastră să vă aduceţi aici câte un pui spre junghiere şi mâncare, celor ce vor veni.” Cerboaica vărsând lacrimi din ochi, i-a căzut la picioare, iar el însemnând-o cu semnul crucii, a zis către ea „Mergi în pace, în sânul pustiei” şi plecându-şi capul sub sabie, s-a sfârşit în Domnul.
În fiecare an, la pomenirea Sfântului, după citirea Sfintei Evanghelii, se vedea venind cerboaica şi îşi aducea puiul său, apoi iarăşi, ieşea şi se ducea. Creştinii se bucurau minunându-se şi se ospătau întru cinstirea Sfinţilor şi spre Slava Lui Dumnezeu.
