Aceşti Sfinţi şapte tineri au trăit pe vremea lui Deciu împăratul şi erau fii dregătorului cetăţii, toţi cu credinţă în Hristos. Auzind păgânul împărat de râvna propovăduirii lor, a dat poruncă să fie prinşi şi aduşi în lanţuri, la judecată. Când acesta a început să-i ameninţe cerându-le să se închine la idoli, tinerii l-au înfruntat cu bărbăţie, dar le-a lăsat timp să se răzgândească.
Plecând împăratul, tinerii au folosit libertatea lor, mergând la casa părintească, de unde au luat aur şi argint, pentru hrană şi ieşind din cetate s-au ascuns în peştera ce se afla în muntele Ohlon. Făcând cercetare şi cunoscând că se ascund în peşteră, împăratul a născocit o osândă cumplită împotriva lor, punând pe slujitori să zidească gura peşterii, dar aceasta a fost cu pronie cerească fiindcă , rugându-se, cei şapte tineri au adormit, cu o minunată adormire.
Anii au trecut şi într-un târziu au ajuns să stăpânească lumea împăraţi creştini, deci în zilele împăratului Teodosie cel tânăr, binevoind Dumnezeu să arate tuturor că este o înviere a morţilor, a deschis peştera, printr-un om care căuta piatră şi i-a înviat din morţi după mai mult de 200 de ani pe cei şapte tineri, părându-li-se că s-au culcat cu o seară înainte. Trimiţând pe fratele lor cel mic să facă cumpărături din cetate, acesta a rămas uimit văzând cetatea plină de biserici şi semnul Sfintei Cruci, pus pe ziduri, dar se minunau şi efesenii văzând hainele tânărului, care se purtaseră în altă vreme şi cumpărând cu bani de aur, având chipul împăratului Deciu. Făcându-se cercetare, s-a aflat şi de fraţii din peşteră, iar episcopul şi dregătorul cel mare, au aflat la gura peşterii un sicriaş de aramă, cu două tăbliţe de plumb, pe care era scrisă chinuirea Sfinţilor. Intrând în peşteră, i-au aflat pe Sfinţi, treziţi ca dintr-un somn şi se minuna toată lumea, proslăvind pe Dumnezeu, iar tinerii adeverind tuturor credinţa şi îvierea morţilor, şi-au dat Sfintele lor suflete în mâinile Domnului.
