Acesta a fost unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului, de neam evreu, din cetatea Edesa şi bun cunoscător al Legii vechi. Suindu-se el în Ierusalim, pe când Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa şi apropierea Împărăţiei Lui Dumnezeu, Tadeu a primit botezul lui Ioan şi a cunoscut învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos. Văzând faptele Lui cele fără de asemănare, Tadeu L-a urmat, până la mântuitoarea Patimă, iar mai târziu, după Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli, s-a dus, trimis de Duhul Domnului, în cetatea Edesa, propovăduind Evanghelia.
Primit bine de stăpânitorul cetăţii Avgar, cel care a primit, pentru credinţa sa Chipul cel nefăcut de mână al Domnului nostru Iisus Hristos, l-a botezat pe acesta şi pe cei din casa lui, vindecându-l totodată, aşa cum îi transmisese Domnul, de orice urmă de lepră. Cât timp a stat aici, Apostolul Tadeu, n-a încetat să propovăduiască sfânta credinţă, îndemnând, pe cei ce credeau la, zidirea lăcaşurilor de închinare şi sfinţind, prin punerea mâinilor, slujitori la altarele Domnului.
Voind să răspândească sămânţa Evangheliei şi în alte părţi, s-a pregătit de drum lung, dar la plecare, stăpânitorul cetăţii, Avgar, drept mulţumire, pentru lucrarea sa de zidire sufletească a vrut să-i dăruiască, mult aur. Sfântul Tadeu n-a primit nimic, zicând că dacă pe ale noastre toate le-am lăsat, cum am putea primi cele străine. Ajuns în Mesopotamia, a adus pe mulţi la credinţă şi a zidit biserici, iar de acolo, a mers mai departe, prin satele şi oraşele Siriei, ostenindu-se mereu cu bunavestire a Lui Hristos. La Berit, cetatea Feniciei şi-a încheiat Sfântul Tadeu apostoleasca lui strădanie şi, botezând pe mulţi, a adormit, cu pace, în Domnul.
