Luca, marele Apostol şi Evanghelist, era grec de neam şi s-a născut în Antiohia cea mare a Siriei, creştinându-se de tânăr. Moştenitor al înţelepciunii greceşti, Sfântul Luca a deprins meşteşugul tămăduirii bolilor, dar s-a dovedit şi un iscusit zugrav de icoane. Multa lui învăţătură l-a ajutat să înţeleagă cuvântul pe care-l propovăduia Hristos, precum şi chemările vremii sale către „Dumnezeu cel necunoscut”.
În căutarea sa, a ajuns ucenicul Sfântului Apostol Pavel, care a fost „luminătorul” său pe calea Domnului şi învăţător fără de asemănare, astfel devenind „doctorul prea iubit al Apostolului”. După moartea acestuia, întâmplată după a doua arestare la Roma, sub Nero (29 iunie 67), tradiţia spune că Sfântul Luca a propovăduit Evanghelia, cu mai multă însufleţire, în Macedonia şi Dalmaţia, dar mai ales în Grecia. El a murit la adânci bătrâneţi, în vârstă de peste 80 de ani, ca unul din cei mai curaţi cu inima, care-l văd pe Dumnezeu din lumea aceasta, binevestind pretutindeni bunătatea, mila şi iertarea, în numele Domnului.
Se spune că el, cel dintâi, a zugrăvit icoana Sfintei Născătoare de Dumnezeu, ţinând în braţe pe Domul nostru Iisus Hristos, cu meşteşugul zugravilor „în ceară”. Zugrăvind şi alte două icoane la fel, Evanghelistul le-a dus la Maica Domnului, să vadă dacă îi sunt plăcute, care a zis: „Darul Celui Născut de Mine să fie cu ele!”. Sfântul Luca a făcut şi icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Tradiţia spune că în locul în care a fost îngropat trupul lui, a plouat colurie, care este o doctorie alcătuită din picături de apă de trandafiri şi din alte feluri, folositoare la boala ochilor, spre semnul meşteşugului său cel doctoricesc.
