Cuviosul Paisie de la Neamţ a fost unul dintre cei mai mari stareţi pe care i-a avut monahismul românesc şi s-a născut la 21 decembrie 1722, în Poltava, din părinţi foarte evlavioşi, tatăl său fiind preot la catedrala oraşului. În această casă binecuvântată, Petru era al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Rămânând orfan de tată, este dat de mama sa la studii, la Academia Movileană din Kiev, dar sufletul său nu-şi găsea odihna în lume, simţindu-se chemat la nevoinţa călugărească.
Când avea doar 17 ani, Petru porneşte în căutarea unei mănăstiri şi a unui duhovnic bun, timp de şapte ani rătăcind în mai multe schituri şi mănăstiri, printre care şi Lavra Pecersca. În mănăstirea Medvedeschi este făcut rasofor cu numele de Platon, dar negăsindu-şi odihnă şi linişte, îndemnat de Duhul Sfânt, în 1745, trece în Moldova şi se stabileşte la schitul Trestieni. Apoi se mută la Schitul Cârnul, pe apa Buzăului, dar în vara anului 1746, pleacă la Athos şi trăieşte un timp în singurătate, în preajma mănăstirii Pantocrator.
În anul 1750, stareţul Vasile îl călugăreşte, dându-i numele de Paisie şi schitul Sfântul Proroc Ilie. De frica turcilor, în vara anului 1763, vine în Moldova cu cei 64 de ucenici şi i se încredinţează Mănăstirea Dragomirna, mai târziu Mănăstirea Secu, iar în vara anului 1779, se strămută pentru ultima dată la Mănăstirea Neamţ. Aici petrece ultimii 15 ani, care sunt cei mai rodnici din toată viaţa sa, făcând traduceri din operele Sfinţilor Părinţi, organizând obştea după rânduiala Sfântul Munte şi deprinzând pe mulţi ucenici să practice rugăciunea Lui Iisus. La 15 noiembrie 1794, la Vecernie, Cuviosul Paisie se mută la odihna cea veşnică şi este înmormântat în gropniţa bisericii voievodale. Pentru sfinţenia vieţii sale, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor, făcându-i-se pomenire la 15 noiembrie.
