Cuviosul Antipa a fost un mare trăitor duhovnicesc şi un călugăr sfânt pe care l-a odrăslit pământul Moldovei în secolul XIX. Acest ostaş al Lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816, într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti - Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoinţa călugărească, ostenindu-se doi ani în obştea Schitului Brazi - Vrancea, unde a fost călugărit sub numele de Alimpie. Învrednicit de Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii, s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit la Schitul românesc Lacu, ajungând vestit pentru postul şi osteneala lui.
După patru ani, la Mănăstirea Esfigmenu primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind numele de Antipa şi hirotonit diacon, pleacă în pustie.
Învrednicit cu darul vindecării bolilor şi al înaintevederii, era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii Lui Hristos. Hirotonit preot la Schitul Prodromul, în anul 1860 se reîntoarce în Moldova, la mănăstirile din preajma Iaşilor, dar văzându-se înpresurat de mulţi credincioşi, pleacă să se închine la Moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecersca. De aici, iubind liniştea şi singurătatea, se retrage la schitul Mănăstirii Valaam. După o nevoinţă binecuvântată care era rugăciunea de foc a inimii,
Cuviosul Antipa Athonitul şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mântuitorului Hristos la 10 ianuarie, 1882 şi a fost înmormântat în biserica schitului unde s-a nevoit, fiind singurul călugăr român care a vieţuit în această vestită mănăstire isihastă din nordul Europei.
