Miercuri, 24 aprilie 2024 - 4:59:05
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte


11 ianuarie 2014

Acest Preacuvios Părinte era din ţinutul Capadociei, având părinţi credincioşi. Crescând cu bune obiceiuri şi cu învăţătură de carte, era iscusit cititor al Sfintelor cărţi şi de foarte tânăr a primit treapta de citeţ al bisericii.

Având în inimă chemarea Domnului, a îmbrăcat haina călugărească şi a plecat la Ierusalim. În drum, s-a oprit în Antiohia, unde a dorit să-l vadă pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, care l-a primit sus pe stâlpul său, strigându-l pe nume fără a-l cunoaşte şi binecuvântându-i calea. Ajuns la Ierusalim, după ce s-a închinat la Sfintele Locuri, s-a hotărât să aleagă viaţa de obşte, intrând sub ascultarea unui stareţ, Longhin. La porunca acestuia, Sfântul Teodosie a condus o vreme o biserică, pe drumul spre Betleem, dar simţind că laudele încep să-i schimbe inima, s-a retras într-o peşteră din munte. Împreună cu alţi ucenici, a zidit o mare mănăstire aproape de Betleem, unde pentru prima dată în Palestina, a rânduit toate, după legile vieţii de obşte. Aici era o viaţă de înfrânare, de slujire a oamenilor şi de rugăciune de zi şi de noapte.

Cu toată vârsta înaintată, până la sfârşitul său, Sfântul Teodosie a petrecut o viaţă aspră cu post, priveghere şi rugăciune, timp de treizeci de ani, hrănindu-se cu legume şi ierburi sălbatice. S-a mutat la Domnul, având 105 ani, în anul 529, la 11 ianuarie.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro