Marţi, 23 aprilie 2024 - 1:58:51
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul


4 februarie 2014

Acest Sfânt era egiptean de neam şi cunoscut ca fiu de părinţi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Înaintând în învăţătura de carte, în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Lăsându-şi avuţia, strălucirea neamului şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah. Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte, mulţi credincioşi, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune şi dojenindu-i pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti.

Sfântul Isodor ne învaţă că omul cel îmbunătăţit se cade să nu se mândrească pentru lucrurile cele bune ci să aibă gând smerit: ,,Cela ce lucrează faptele bune are cununa luminată. Iar cela ce săvârşeşte multe fapte bune, însă i se pare că puţin bine a făcut, acela, prin această smerită părere despre sine, mai luminoasă cunună va avea. Dar, este mai drept să zic: De este în cineva gând smerit, faptele aceluia se fac mai luminoase. Iar de nu este în el gând smerit, apoi şi faptele bune cele luminoase se întunecă şi cele mari se micşorează. Drept aceea, de voieşte cineva ca să-şi arate faptele sale cele bune, să nu le socotească că sunt mari, că atunci mari se vor afla. Gândul smerit, însoţit de fapta bună, sunt ca o pereche de boi care trag jugul bun al Lui Hristos".


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro