Când prigoana împotriva creştinilor din Nicomidia era cumplită, în vremea împăratului Maximian, Sfântul Mucenic Trofim se găsea în oaste şi pentru că nu cunoştea învăţătura creştină, îi prigonea pe creştini. Odată, mergând să prindă pe unii din creştini, a văzut un foc mare, care cobora asupra lui din cer, întocmai ca un nor. Atunci a auzit şi un glas care zicea: ,,Pentru ce vă grăbiţi să aduceţi nenorocire asupra robilor Mei? Să nu vă înşelaţi: nimeni nu va putea să înfrângă pe cei ce au crezut întru Mine.
Mai degrabă alăturaţi-vă lor şi veţi dobândi împărăţia cerurilor". Auzind glasul acesta, Trofim a căzut la pământ nemaiputând privi şi auzi glasul acela care tuna din nor. De jos de unde se găsea, a grăit: ,,Cu adevărat mare este Dumnezeu, cel ce s-a arătat nouă astăzi! Şi fericiţi suntem şi noi, dacă ne vom face slujitori ai Lui". După ce a zis acestea, împreună cu Evcarpion, plin de frică a văzut cum norul cel de foc s-a despărţit în două şi iarăşi s-a auzit glas din el: ,,Ridicaţi-vă şi pocăindu-vă, iată, vi se vor ierta păcatele".
Schimbându-şi purtarea şi întrebat care este pricina, a mărturisit toată vedenia pe care a avut-o, iar dregătorul a poruncit să fie spânzurat, după ce a fost chinuit cumplit. Sfântul Trofim, răbdând vitejeşte chinurile se ruga Lui Dumnezeu bucurându-se şi mulţumindu-i şi a luat cununa muceniciei fiind aruncat într-un cuptor aprins.
