Înălţarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămână a VI-a, după Paşti, adică astăzi. Este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas. În această zi creştinii se salută cu "Hristos S-a înălţat!” şi "Adevărat S-a înălţat!”.
Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceştia să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite să reveleze prezenta Divinităţii, dar să o şi ascundă.
Cea mai veche menţiune despre sărbătoarea Înălţării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea "Despre sărbătoarea Paştilor", compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălţarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârşitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuita în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc. În sec. IV, Sf. Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predica la această sărbătoare, pe care el o numeşte "cinstită şi mare".
Asemenea cuvântări (autentice) ne-au mai rămas, din aceeaşi vreme, de la sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigore de Nissa. Pe la 380-385, pelerina apuseană Egeria aminteşte de festivităţile din ziua a patruzecea după Paşti; la Ierusalim însă acestea aveau loc în biserica Naşterii din Betleem, iar sărbătoarea înălţării era prăznuita la Cincizecime, adică în aceeaşi zi cu Pogorârea Sfântului Duh. Spre sfârşitul secolului IV sau începutul secolului V, sărbătoarea înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh, căci pe vremea Fericitului Augustin (+ 430), serbarea ei în ziua a 40-a după Paşti era generalizata peste tot în lumea creştină, alături de sărbătoarea Învierii şi cea a Pogorârii Sfântului Duh, fiind totodată considerată de origine apostolică. În sec. VI, Sf. Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare (Sf. Ioan Damaschinul şi Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba înălţării.
O deosebită solemnitate a căpătat această sărbătoare mai ales de când Sfânta împărateasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare a ridicat pe muntele Eleonului sau al Măslinilor (de unde Mântuitorul S-a înălţat la cer), o vestită biserica (Eleona), în care înălţarea se prăznuia cu mare fast şi pompa, începând de la miezul nopţii, mai ales prin mulţimea luminilor aprinse; azi biserica e în ruină, dar în ziua înălţării se aduna încă acolo o mulţime de creştini, iar clerul diferitelor confesiuni săvârşeşte Sfânta Liturghie pe altare portative. În unele părţi, în aceeaşi zi, creştinii se salută cu formula "Hristos S-a înălţat". Slujba zilei se caracterizează prin aceea că are legătură şi cu învierea şi cu Pogorârea Sfântului Duh. Astfel, după Evanghelia de la Utrenie se cântă Învierea lui Hristos văzând, iar Catavasiile sunt irmoasele Canonului de la Pogorârea Sfântului Duh, deoarece sărbătoarea Înălţării nu are Catavasii proprii.
Înălţarea lui Hristos întru slavă şi şederea Să de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanităţii Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălţare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălţarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creaţie, pentru că El continua să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.
Luca 24, 36-53
Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.
Tradiţii şi obiceiuri la Înălţarea Domnului - Ispas
- Se poartă foi de nuc la brâu, pentru că şi Hristos şi-a pus când s-a înălţat;
- Se crede că cine moare de Ispas ajunge în cer;
- La Ispas se bat cu leuştean vitele, ca să se îngraşe;
- Se taie par din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi vitei câte furnici sunt în acest furnicar! "
- În ziua de Ispas să nu se dea foc şi sare din casă; foc, pentru că tot anul vei avea huit, vor avea oamenii inimă rea în casă ca focul; şi sare nu se dă, pentru că vacile nu vor avea smântână;
- Ce se seamănă după Ispas nu rodeşte;
- În ziua de Înălţarea Domnului, femeile care au în familie morţi împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-se ca în acea zi se înalta sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum;
- Femeile împart laptele dulce fiert cu păsat şi la cine dau trebuie să dea şi un buchet de maturi de pe câmp;
- În această zi este şi Pastele Cailor: numai în această zi se satura şi caii o dată pe an, şi doar un ceas pentru că aşa au fost blestemaţi de către Maica Domnului.
